De flaut nu-mi agăț umbra

[chindea maria elena]

(în cocon fluturele țipă)

 

pot ierta că mă crezi naivă dar
nu-mi turna dimineți cu aromă de vină
când vii să-mpărțim soarele
la micul dejun e viață fără cocon de iluzie știu bine câte tranșee brăzdează
bucata de pâine mucegăită (muncă de rob a plătit-o la negru)
de când împărtășirea ni s-a scurs printre degete
flămânzenia crește
năuci gravităm în jurul prăzii admirăm aproapelui caninii
mai lungi decât gândul de-a fi bărbat sau femeie
ei sunt semnul vampirismului de castă
mai mult bărbat în care atingerile și-au pierdut curburile
dulceața
de ce nu mult mai femeie asprește în sâni
alăptarea cu stele nu pare să te încânte prea mult cum se schimbă
balanța
prioritățile
tandrețea e doar un sentiment golit de miez în care doar pustiul vorbește
când surzești în cel de-al treilea cântec de cocoș
nimic nu vibrează vidul știe cum să respire în tine
sub ziduri de energie

mai mult decât pentru o noapte de dragoste perfectă
sau decât pentru viața pruncului nenăscut încă

te-ai rugat fără ochi să te simți rotund
nici un cadavru în spate să nu rânjească la tine
moartea să desfacă magia până la capăt
în sorbul galactic din vintre lacrima să treacă dincolo de apă
roșu să cânte doar viața
nu mă lepăd de tine părinte dar aș vrea să nu mai aud țipătul pruncilor
ieslea e goală magii sunt la-nchisoare sub suspiciunea de trafic cu astre
lumina se teme să mai îmbrace candoare
boțită din pântec de trădare și crime zei de carton
care dau cep venelor noastre nu mai miră pe nimeni cât de departe părinte
cât de departe se merge
nerușinat ne toarnă visele-n pocale pentru orgiile de sâmbăta seara
oțetește sub cruce speranța
în pupilă nu mai încap cimitire plutoane de execuție
ciuperci atomice

aruncă urgent balastul nacela nu poate duce cariere de piatră
ca pe fluturi
alege
taie despărțit de curaj
bisturiul e șansa luminii
de-a se recunoaște în forme opace gravitația legată de tălpi
nu poate înfrânge văzduhul din aripi
oricât de mărunt ai toca
vina nici învelită în șerbet nu-mi alunecă-n gură

nu acuz umbra că-i rămân urme din mine pe brațe
ilegal când mă ajută
să mai traversez o veșnicie

doar pregătesc ștreangul de care atârn paiața burdușită
de ochi în care
nici un curcubeu nu s-a stins

[chindea maria elena]

Mulțumesc Valeria! Te îmbrățișez!

[chindea maria elena]

La mine Tudore, cam așa se petrece! Dacă nu se cheamă pompierii mai bine stau acasă în hamac decât să ies la defilări pe site!:))) Mulțumesc de scanare! 

[chindea maria elena]

Tu știi Sofy că am experimentat pe propria piele bisturiul când m-am împotmolit în zoaie! Până nu faci operație pe cord deschis să îndepărtezi tumorile interioare nu ai cum crește! În privința construcției, se zice că esențele se țin în sticle mici - la mine ar face explozie! :)))) Io-s măcar vin spumant de nu șampanie! :))) 

[chindea maria elena]

Din când în când Nikol mă apucă o stare belicoasă văzând ce autodistructiv e omul! Da-mi trece iute, și însorește iar clipa! Drag.

[Ion Lazăr da Coza]

Ce să vezi? Lui nu-i pasă. Ba mai mult - acceptă zei de carton. Cam multă nesimțire prin acele sfere!

Poezia, la modul estetic - super!

da Coza

[Valeria Merca]

tandrețea e doar un sentiment golit de miez în care doar pustiul vorbește
când surzești în cel de-al treilea cântec de cocoș
nimic nu vibrează vidul știe cum să respire în tine
sub ziduri de energie - sensibilizator acest fragment, ca, de altfel, întreg poemul...

Felicitări, Gerra!

[Tudor Cicu]

...„în pupilă nu mai încap cimitire plutoane de execuție”... „doar pregătesc ștreangul de care atârn paiața burdușită”. Și dacă ar fi posibil, întreaga omenire (spunea Cioran). O răzvrătire lirică: faptul că viața n-ar avea un sens, nu-i un motiv de ostoire, ci un motiv pentru a trăi poezia - e mesajul poemului.  Dar omul pare mult mai pregătit pentru un dialog cu Dumnezeu, decât un dialog cu nimeni. Poem vulcanic.

[Sofia Sincă]

Păcatele lumii, pedepsele pentru a nu ne mai putea bucura liberi de o dimineață... într-un discurs liric, de excepție. De fapt autoarea urmăreşte cicluri ale vieţii, unde doar speranțe gâtuite se întind ca zgura. Bisturiul e șansa lumii, spune ea. Și poate are dreptate.

Tehnica construcției, din nou, fabuloasă, magică, somptuoasă.

Mă dau în vânt după poezia ta!

Sofy

[Nikol MerBreM]

Of, câtă revoltă şi cât vid! Până şi "ieslea e goală"! Poemul îmi pare o implorare a potopului purificator!