De-aș avea... o cămilă

[Gheorghe Pârlea]

Ca un blestem,

necuprinderi sterpe

mă amăgesc mereu

cu vraja fetei morgana…

Şi rătăcesc întruna

pe tărâmuri nepătrunse –

pustiul neînţelesurilor mele –,

fără apă, fără busolă,

cu orizonturi ascunse

înlăuntru-mi.

Rătăcesc,

rătăcesc mereu,

în necuprinsa-mi Sahară –

și ce lung, şi ce greu

îmi e întorsul afară!

Măcar de-aş avea o cămilă,

să-mi ia din povară

și să-mi plângă de milă,

ori să-mi râdă în hohote

(de va fi știind s-o facă)

la vreo oază cu șipote,

așteptându-mi îndemnul

de-a o îmbia să treacă,

împreună cu mine,

prin urechile acului.

[Gheorghe Pârlea]

...Întocmai cu îmi transmiteți, distinsă și generoasă Dnă Ada Nemescu. Vă sărut mâna, îndatorat!

[Gheorghe Pârlea]

În ce frază frumoasă îmi transmiteți rezultatul  radiografiei Dvs. asupra exercițiului mei, Dna Vasilisia Lazăr! Sunt tentat să o memorez, căci ea acoperă întocmai ceea ce ar insemna o definiție a... poetului, la modul extins (Călător în sine, ghidat după o hartă vie, care sălășluiește în ființa proprie și care se rescrie în fiecare zi). Vă sărut mâna pentru timpul acordat și generozitate! 

[Gheorghe Pârlea]

Ați formulat întocmai cum aș fi făcut-o și eu (dacă n-aș fi fost autorul, ci cititorul). Mă refer la percepția Dvs. asupra textului meu, Dle Alexandru Bolache! Vă mulțumesc! onorat 

[Gheorghe Pârlea]

Sărut mâna pentru dispoziția de a-mi semnala impresiile Dvs., Dna Nuța Crăciun, asupra unor caracteristici ale exercițiului meu de aici. Ați receptat întocmai cu ceea ce eu am încercat să exprim. Adânc îndatorat și deosebit de încântat!

[Gheorghe Pârlea]

Îndatorat pentru lectură si aplecarea Dvs. aplicată asupra exercițiului meu, Dle Mihai Katin! Desigur, înțelesul Dvs. asupra demersului meu poetic e în consens cu fantezia celui care i-a dat naștere. Îmi place sintagma Dvs. legată de starea din care s-a născut poemul: "sagacitatea mărturisitoare". Vă mulțumesc mult! 

[Ada Nemescu]

Neputințe și dorințe într-un tot  cu reflexe biblice. 

Pilduitor poem, aDa

[Vasilisia Lazăr]

Călător în sine, ghidat după o hartă vie, care sălășluiește în ființa proprie și care se rescrie în fiecare zi. Excelentă metafora cămilei. Felicitări!

[bolache alexandru]

Rătăcind în sine căutând răspunsuri... Eu așa am perceput aceasta poezie.

[Nuta Craciun]

 „Mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 19, 24). Acum, în traducerea mea: ”degeaba” a-i avea o cămilă, (o spun cu zâmbet să nu o luați altfel), dacă nu îți descarci sufletul de poveri inutile, căci trecerea va fi imposibilă.  

Înțeleg însă ironia fină și dispoziția șugubeață, hazul de necaz într-un stil surprinzător și original. Îmi plac relatările pe ton confesiv ale ”rătăcirilor fără busolă”,  îmi place ”pustiul cu orizonturi ascunse înlăuntru” și lungul drum al ”întorsului afară”.  

[Mihai Katin]

Măcar de-aş avea o cămilă,

să-mi ia din povară

și să-mi plângă de milă nu este sublima rima, ci imaginea lirica, din nou acea sagacitate marturisitoare:

Şi rătăcesc întruna

pe tărâmuri nepătrunse –

pustiul neînţelesurilor mele, de fapt, camila este pretextul incercarii supreme a credintei, lucru spus aici atat  de frumos si simplu:

așteptându-mi îndemnul

de-a o îmbia să treacă,

împreună cu mine,

prin urechile acului... pentru cine are urechi sa auda si suflet sa inteleaga!