Uneori gust vinul ca pe un sărut uitat
buzele devin frunze arse
în amintirea ta
dorul o pasăre cu cioc de sticlă
îmi ciugulește coastele
până când respir doar fum

te desprinzi din mine ca o statuie topită
lăsând în urmă lacrimi
în care cad imagini cu susul în jos
dar noi
am fi putut dansa
pe muchia unei cești sparte
și fiecare pas era o întrebare

inima mea
o caracatiță roșie
ocrotește un vis 
și tot ce nu pot spune
se adună într-o mare de oglinzi
unde fața ta e mereu alta
dar privirea rămâne aceeași
ca o eclipsă în așteptare

Vizualizări: 195

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Tudor Cicu pe Iunie 10, 2025 la 7:41pm

Citind, ici-colo câte un poem bun, îmi spun că doar poetul, priceput în a tălmăci semnele, cum spunea cineva, omul va trebui odată să-și pună pe taler viața și să-și numere gândurile și acele nimicuri ce nu mai puteau fi descâlcite. Iar expresia acelor ochi care sfredelesc în noi, ca într-un munte, nicicum nu se putea uita. Curgerea unui astfel de poem îmi amintește de acel leagăn vechi (de-i spuneai scrânciob) atârnat de creanga cea mai înaltă a nucului unde îi scriam poezii unei fete (cândva) și număram, nuștiu de ce, cuiburile de ciori din copaci. Fiindcă „tot ce nu pot spune/se adună într-o mare de oglinzi/unde fața ta e mereu alta/dar privirea rămâne aceeași/ca o eclipsă în așteptare”. Frumos!

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Iunie 10, 2025 la 10:45am

Simboluri valoroase transmise în versuri și metafore atent studiate. Ca o veritabilă urmașă a lui Prometeu  accepți suferința, fragilitatea fiind aici o virtute, nu o pedeapsă. Această eclipsă (de iubire?) O spaimă așteptată?

Un poem ușor filozofic scris ca o descătușare.

aDa

Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Iunie 9, 2025 la 10:59pm

Doamnă Denisa, încă un semn că inspiraţia nu vă ocoleşte. Un Dans fragil nu este fragil. Este o poezie cu trăire adâncă. Am încercat să privesc în oglindă o parte din esenţa ei şi am ezitat să aduc aici o fragilă Valentă...

 

într-al vieţii vals

 

într-al vieţii vals

zâmbet cuvânt

ne-au unit

foc în

vânt

 

într-al vieţii vals

în seri sub tei

repetam

un doi

trei

 

într-al vieţii vals

ritm am pierdut

n-am fost cum

am fi

vrut

 

într-al vieţii vals

chemăm în doi

curcubeu

după

ploi...

Comentariu publicat de Mihai Katin pe Iunie 9, 2025 la 9:18pm

este un poem al iubirii  de o deosebita inspirație atât a construcției  lirice cat  și  a puterii  de a transmite  acea stare as zice  sublima

Uneori gust vinul ca pe un sărut uitat
buzele devin frunze arse
în amintirea ta
dorul o pasăre cu cioc de sticlă
îmi ciugulește coastele
până când respir doar fum...aici  am  simțit o  ciudata  forma prometeica a unui  sacrificiu   caci altfel cum poate fi  iubirea...cu pretuire

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ispite a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Poemul construiește o alegorie puternică, în care fluturii și vulturii devin simboluri ale…"
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Ispite a lui Dumitru Mocanu
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Flori întunecate (de Ziua Unirii) a utilizatorului Rotariu Dorel
"Un poem cu încărcătură emoțională puternică ce reușește să transmită într-un registru…"
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Flori întunecate (de Ziua Unirii) a lui Rotariu Dorel
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Măsura vremii a utilizatorului Mihai Katin
"Versurile respiră o reflecție matură asupra timpului, cu un flux meditativ amplu și imagini…"
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Măsura vremii a lui Mihai Katin
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poeți în dialog a utilizatorului Costel Zăgan
"Poemul surprinde frumos ideea de drum ca metaforă a creației și a prieteniei poetice, iar imaginea…"
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Poeți în dialog a lui Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dac-aș ști... a utilizatorului Dacu
"Poemul explorează cu sinceritate neliniștea identitară și căutarea femeii…"
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Dac-aș ști... a lui Dacu
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dumitru Mocanu

Ispite

Fluturi mii, Cu aripi fin ascuțite, Bisturie reci, otrăvite, Cu seva dulce–amară Din fructul căzut…Vezi mai mult
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog File de amintiri a utilizatorului Monica Pester
"Poemul tău, Monica, respiră o intensă nostalgie și o lume interioară încărcată de imagini…"
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte criminală a utilizatorului Costel Zăgan
"Dragă Costel, poemul tău mizează pe umor fin și pe un joc inteligent între limbajul erotic și…"
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Noapte criminală a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ritual a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Vă mulțumesc cu drag și recunoștință pentru cuvintele minunate! Prețuire tuturor! "
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Stanescu Valentin
"La mulți ani cu sănătate, bucurie și inspirație! "
cu 3 ore în urmă
Răduță If. Toader a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gând rătăcit a utilizatorului Răduță If. Toader
""Mulțumiri pentru aprecieri dar mai ales pentru sugestiile făcute! Felicitările mele pentru…"
cu 11 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În pas cu toamna a utilizatorului C.Titi Nechita
"Mulțumesc frumos tuturor pentru popas și semn!"
ieri
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Deznădejde a utilizatorului C.Titi Nechita
"D-na Vasilisia, d-na Nemescu, mulțumiri de popas și semn!"
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Flori întunecate (de Ziua Unirii) a utilizatorului Rotariu Dorel
"O poezie patriotică necesară! Să nu uităm de ce viețuim pe aici. La mulți ani! 💙💛❤️"
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor