Cuibul rătăcit de nori

[Ada Nemescu]

Luna caută sfioasă, cuibul rătăcit de nori
Palidă ca o idee, nu-și întoarce chip spre stele
Ceața-n vălul ei subțire o prinde de subțiori
O alintă calm și tandru, păzind blândul chip, de rele

*
Flăcări sfinte de iubire, păstrează cerul  amurg
Din colț de Rai, amânat, se-aud clipele cum cad,
Când se nasc iubiri carnale, fructe verzi se dau în pârg
Raiul e de a fi iubit, dacă nu-i aflat... e iad!

*
Lună, porți visări – veșminte, îți arzi patimile-n gânduri
Fum și scrum respiri, iar jarul, cum să-l sting cu vers acum?
Sufletul treaz nu-nțelege, cum e somnu-n dese rânduri
Dezbinat ca umbra nopții, strângând visele-i în pumn.

*
Lună... caută-ți în taină, cuibul rătăcit de nori
Doar iubirea să te lege de lumină, fără sfori.

[Ada Nemescu]

Domnule, Valentin Stănescu sunt copleșită!

Aprecieri venite din partea dumnevoastră, sunt reale daruri nesperate.

aDa 

[Grig Salvan]

Icoana lunii, purtată cu grație din vers în vers, povestind o legendă densă de imagini și semnificații... cu un final simbolic superb în semnificația lui „doar iubirea să te lege de lumină, fără sfori”, frumoasă această sugestie a legăturii imateriale cu lumina... O zi frumoasă!

[Pop Dorina]

Admirație.

[Stanescu Valentin]

Ce frumos!

 

’’Flăcări sfinte de iubire’’ ard în tot ce o să fie...

Luna ne stârneşte-ntr-una prinsă în a nopţii ramă

Şi ne-aşază vers pe coală să uităm de griul veţii!

 

’’se-aud clipele cum cad’’ din margini de veşnicie

’’Sufletul treaz nu-nțelege’’ de ce visul se destramă...