Cu palme verzi

[Camelia Florescu]

Din două-n două coji de portocale,

Dinspre un vis cam șchiop și deșirat,

Răsar cuvinte-orfane de vocale,

Să-mbrățișeze timpu-n lung și-n lat.

 

Miroase-a ploaie și-a nepusă masă,

Ochii deschiși captează nemișcări,

Uităm în timp și drumul către casă,

Sub legiuni de riduri și-ntrebări.

 

E ceasul ars și-mbătrânit de vreme

Și-n case goale fără uși sau grinzi,

Mai prinde sub zăpadă să ne cheme

Și să dospească dorul ce-l aprinzi

 

Încolăcite fire de tămâie

Și ore dezbrăcate de mister,

Ne mai poftesc la dans și ne mângâie

Cu palme verzi, deschise către cer.

[Sofia Sincă]

Da, e o poezie... dar ritmul șchiopătează, distruge farmecul mesajului, distruge armonia. Sunt teorii, cum că poezia clasică nu are neapărată nevoie de o prozodie corectă. Nu este adevărat! Nu se formează armonia. O citești, da, dar ea devine imediat, sub medie, din moment ce nu are muzicalitatea dată de ritm și de rimă. Numai cu rimă, muzicalitatea este pe jumătate. Tu, Camelia Florescu ai ureche muzicală dezvoltată, tu cânți. Atunci nu înțeleg cum te satisface o poezie șchiopătată. Aici mai există și neajunsuri la punctuație.

Poezia nu este de neafișat, doar că eu așteptam de la tine acea continuare a ultimei postări.

Sofi, cu drag!