crepuscul

[bolache alexandru]

în interiorul soarelui

este o inimă 

de adolescent

care bate

în ritmul unei ploi

de toamnă târzie

paşii tăi

contopiţi

în covorul de frunze

sunt larve de fluturi

hai să ne uităm

îmi spuneai

iar eu te întrebam cine eşti

şi de ce 

pe fruntea ta 

lacrimile mele 

au săpat

văi adânci

[Valeria Merca]

Apus de soare sau zori de zi - momente ale zilei care predispun la visare.  

O poezie foarte reuşită, cu mesaj dus până la capăt şi cu firul liric bine definit!

Am citit cu mare drag.

[Ion Lazăr da Coza]

Cotidianul mereu ne dă cu virgulă...

da Coza

[bolache alexandru]

Mihaela, îţi mulţumesc. 

[bolache alexandru]

Domnule Cicu, mă bucur că măcar aici ne putem întâlni şi citi. Sunt onorat de cuvintele dumneavoastră. 

[Mihaela Suciu]

Întâlnirea cu sinele în intimitatea crepuscului... la apus sau, de ce nu, la răsărit! Eu prefer la răsărit, atunci lumina interioară crește în intensitate și putem zâmbi celor din jur, la apus toți merg la culcare. :))

[Tudor Cicu]

Goethe spunea că (citez): „Alless Nahre werde fern” (tot ce-i aproape se îndepărtează). Se pare că a scris acest vers gândindu-se la crepusculul serii. Dar cred că nu doar la crepuscul s-a gândit ci și la viață (orbirea la finalul vieții). Dacă era vorba despre asfințit (și în poezia ta) aș fi înțeles că poemul tău urmează ideea poetului german, dar „în interiorul soarelui/este o inimă/de adolescent/ care bate”, deci o lume solară, iar finalul intuiește bine ideea de simulare a fericirii. Frumos.

[bolache alexandru]

Mulţumesc pentru lectură, dragă doamna Sofia. În momente de tristeţe, uneori, un zâmebet alungă norii.

[Sofia Sincă]

Păcat de lacrimi!... Începutul poemului este luminos, ca surâsul primăverii, apoi, câte puțin picură ceva amărăciune: o ploaie de toamnă, larve de flururi și văi săpate de lacrimi. Prin urmare, o combinație între dulce și amar. Altfel nu s-ar fi numit crepuscul, ci răsărit.

Mi-a plăcut poemul tău strălucitor, chiar așa, înlăcrimat.

Sofi