Copilării

[Mioara Manoilă]

Prin podul casei, într-o ladă veche,

Aproape șters, pe-o foaie de hârtie,

Mai e un vers de când eram pereche

Scris într-o oră de caligrafie.

Mai e și un ierbar cu păpădii,

Iar într-un colț, un fir de liliac.

Mă răscolesc secundele târzii

Când toate în prezent mi se prefac.

Sub sania de lemn cu clopoței

-cadoul de la tata cel mai drag,

E o tăbliță cu toți anii mei

Și niște ghinde prinse în șirag.

În cui stă agățat un Moș Crăciun 

De vată, cu botoși de catifea.

Dormea sub brad în nopțile de-Ajun

Și lângă el copilăria mea.

Poate că într-o zi ne vom reîntâlni 

Prin amintiri, pe-o pagină uitată

Măcar o clipă să mai fim copii,

Să așteptăm Crăciunul de-altădată. 

.

Nu mă certați pentru greșeli, este o amintire din timpul când abia plecase copilăria. Mă doare sufletul să o modific, trăiește de prea mult timp prin jurnalele adolescenței. 

[Mioara Manoilă]

Domnule Mihai Katin, când desfac jurnalele și văd scrisul acela de mână și toate acele stângăcii, măcar pentru clipele acelea redevin copil. 

Vă mulțumesc pentru apropiere!

[Mihai Katin]

cred  ca  nu  este  cazul  unor  modificari   mai  ales  ca  inseamna  mai  mult  decat   un  simplu   poem  ,este  o   amintire  de adolescenta  ce  trebuie   admirata si  pretuita  in forma  ei  originala   pentru  ca altfel   am  comite  o  greseala  de  neiertat!