Colinde sub cer

[Tudor Cicu]

Colinde sub cer

 

Leru-i ler, o, Doamne!... ne depăna cântul

Mama lângă leagăn cu așa dichis

Azi târziu, aidoma, o mai văd cu timpul

Cum din cer îmi cântă mai mereu în vis.

 

Vechi colind mă-ncearcă, pierdut la fereastră

Iar tu cu uimire mă fixezi prin geam

Îngerii trag norii peste casa noastră

Și pudrează iarăși, cu ninsori pe ram.

 

Mult aș vrea să aflu Domnul ce gândește

Când bătând nămeții și alții-L colind;

Cete c-ale noastre se-aud voinicește

La casele-n beznă lămpile se-aprind.

 

Contemplând prin stele, privirea-i hapsână

Mama să-mi zărescă, strânsă lângă foc

Ba cu nuci sau mere, covrigei în mână

Și să ne ureze atâta noroc!

 

Și tresar în noapte, ascult, se colindă

Sub a mea fereastră sonuri în plin ger

Nu-i nimeni la ușă mâna să întindă

Și povestea curge... leru-i ler și ler!

[Valeria Merca]

...

Și tresar și-acum, ascult, se colindă

Sub fereastra mea sonuri în plin ger

Nu-i nimeni în prag mâna să întindă

Și povestea curge... lerui-ler și ler! -  dorul revărsat în suspine...  Te iubesc, mamă! O lacrimă pentru acest poem! 

[Sofia Sincă]

E colind și nu prea... E foarte tare sărit din ritm și seamănă cu o doină maui mult, decât cu un colind. O versificație elegiacă.

Ar trebui mult refăcută. Cred că e scrisă dintr-un foc.

Sofi