clipa

[Vasilisia Lazăr]

dimineţile treceau întotdeauna

la fel

 

îmi beam cafeaua

o amestecam cu puţină patimă

apoi îmi spuneam

că asta e fericirea

 

aşa era cel mai simplu…

 

apoi mă predam zilei fără condiţii

 

primeam tristeţile

şi moartea în doze mici

înfrângerile îmi deveneau

iarăşi scadente

dar nu făceam nimic…

 

rătăceam prin febra risipirii

oprindu-mă uneori

în aceeaşi intersecţie

pentru a culege

resturile unei vieţi serbede

 

într-o dimineaţă ai făcut tu cafeaua

 

ai picurat un răsărit

şi câteva sensuri

 

atunci clipa s-a spart

 

secundele au scânteiat în ceas

clepsidra s-a răsturnat

iar zilele

au început să curgă

altfel…

 

[Nuta Craciun]

îmi beam cafeaua

o amestecam cu puţină patimă

apoi îmi spuneam

că asta e fericirea

Asta e strofa mea preferată dacă ar fi să aleg doar o particică din această trăire care se mulează perfect pe starea mea de acum. Aș renunța doar la acel ”că”. 

Tot poemul e frumos, ultima strofă la fel încheie subtil poemul pentru ca izvorul emoției să se desfășoare lin și neîntrerupt. 

[petrut dan]

Domnule Anghel mi-ați luat aerul! A trebuit să citesc ce ați scris dvs ca să nu repet aceleași idei!) Wow, da' ați scris!)) Îmi vine să-mi strâng jucăriile!)) Hai să vedem ce mi-ați lăsat!) Un poem care te ține cu suflarea la gură, se poate întâmpla orice și nu știi dacă îți va plăcea sau ceea ce îți doreai tu ca și cititor se potrivește mai bine! O tensiune disimulată își întinde plasa, parcă cedează, ca apoi să revină și mai implacabilă, iar cititorul se simte „prins” în așteptarea unui final pe care nu-l poate anticipa nimeni! Și nici măcar versul următor! Până în ziua când s-a scumpit cafeaua!))) Și totul a revenit la o normaltate pe care au așteptat-o ani și luni și zile și ore și dimineți în care un imobilism tern câștiga teren și stăpânea cu neprefăcută încredere! Atunci când făceam ceva deosebit, mama avea obiceiul să mă întrebe sau să exclame „mă, tu ai mâncat ceva stricat”!)) Eu nu pot să pun asemenea întrebări, dar, observ ceva se întâmplă, dacă nu în în viața ta, cu siguranță în poezia ta sigur, scrii prea frumos prea ca la carte! Cu drag și cu prea multe lucruri ca să fie acceptate de dex!))

[Valeriu Anghel]

Poezia„Clipa”, după mine, este o capodoperă. Şipotele din spuma cărora s-a plămădit Vasilisia sunt, pe o hartă la scara de 1:500 000, la un lat de palmă de Ipoteştii lui Eminescu, cel care în „Scrisoarea I” a dat o reprezentare poetică a naşterii Universului cu mult deasupra mitologiilor antice din care s-a inspirat şi cu aproape şapte decenii înaintea ştiinţei moderne: Dar deodat-un punct se mişcă… cel întâi şi singur. Iată-l/ Cum din chaos face mumă, iar el devine Tatăl!/ Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,/ E stăpânul fără margini peste marginile lumii…”

Despre cuplul uman, Biblia vorbeşte încă din primele versete ale Genezei: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului”, dar şi-a dat seama că „nu este bine ca omul să fie singur” şi dintr-o coastă a lui a făcut femeia; pe urmă l-a „lipit de soţia sa”, bărbatul şi femeia devenind astfel „un singur trup”. Îmbrăţişarea totală a unui cuplu, repetată de Brâncuşi pe stâlpii Porţii Sărutului de la Tg. Jiu, o sinteză specifică porţilor sacre indiene, exprimă metafizic atingerea sui-generis dintre Divinitate şi Lume din timpurile primordiale ale omenirii – ne încredinţează indianistul Fl. Agafiţei din Focşani. „Continuitatea acestei arte simbolice, mai spune el, a fost detectată de Brâncuşi acolo unde ea supravieţuise timpului şi spaţiului istoric, adică în India. Dacă ar fi avut posibilitatea cunoaşterii ample a spiritualităţii chineze, ar fi văzut că şi acolo se întâmplase acelaşi lucru”. Vechii chinezi sunt întemeietorii teoriei energetice privind crearea Universului în urma fuzionării a două energii contrare: Yin şi Yang. Armonia în macrocosmos şi microcosmos poate fi atinsă numai când cele două forţe se găsesc într-un echilibru perfect şi complementar. Fiecare fiinţă îşi poate combina Yangul cu Yinul altei fiinţe, deoarece aceste două elemente se alătură fără să se întrepătrundă, stabilind astfel un echilibru armonios. Forţa de atracţie a celor două elemente este iubirea. Plecarea unui element într-o altă combinaţie lasă în urmă un spaţiu gol, bântuit, cel puţin o vreme, de dor şi regrete. De aceea versurile unui poet sau ale unei poete pot reflecta varii universuri artistice, armonia cuplului constituindu-se şi reconstituindu-se în timp de către entităţi diferite.

Poezia „Clipa”, despre care se pot scrie zeci și zeci de astfel de pagini, este ecoul modern al Big Bang-ului de formare a cuplului, impecabil surprins. Felicitări!