cerul pe care l-am adunat împreună

[Vasilisia Lazăr]

în ziua când clepsidra

îmi va muşca și ultima petală

e semn că am să plec 

 

în drumul lung 

anevoios

voi arunca pe umeri căruntele poteci

până un verde crud

va curge iar în mine

 

în lumea-aceea se respiră greu...

dar prinde-voi puteri

din slava nesfârşită

sorbi-voi zările albastre

şi viaţa iarăşi va-nflori

din seva cuvintelor

neterminate…

 

când o să plec

tu, dragul meu,

păstrează-mi zâmbetul frumos

eu voi privi spre cerul

pe care l-am adunat împreună

şi muguri noi îmi vor reda

un alt surâs

[Vasilisia Lazăr]

Cine mai știe dacă ne vom mai regăsi? Sperăm însă... Mulțumesc, Alex! 

[bolache alexandru]

Ne bucurăm de fiecare clipă petrecută alături de cei dragi. Ne vom regăsi într-o lume mai bună! Poezie plină de sensibilitate. Suntem fire de nisip dintr-un curcubeu care anunță renașterea!

[Vasilisia Lazăr]

Și comentariile tale pe marginea scrierilor mele sunt de colecție, Dan. Întotdeauna calde, dar și profunde. Îți mulțumesc și acum pentru cuvintele deosebite! Cu drag, întotdeauna.

[Vasilisia Lazăr]

Speranța moare ultima, Grig, așa că măcar să sperăm. Îți mulțumesc pentru cuvântul lăsat! Drag!

[Vasilisia Lazăr]

Ești o artizană a metaforei, Carmen! Mulțumesc pentru cuvântul dantelat! Cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc mult, Augusta, mă bucur dacă a plăcut! Cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Monica, am păstrat și eu savoarea cuvintelor tale calde și frumoase. Mulțumesc cu drag!

[Grig Salvan]

Melancolia plecării e dulce-amară, copleșitoare, ca o sfâșiere de inimă, dar mereu cu o notă de optimism, cu o speranță de reînviere, de retrăire, de regăsire în altă dimensiune.

[carmen popescu]

Trecerea de la ochii vântului, la ochii pământului sau, dincolo de infinit, în ochii iubirii. Te îmbrățișez, draga mea! Minunată trăire!

[petrut dan]

Titlul poetic pregătește cititorul pentru un poem mirabil cu inflexiuni ce estompează orice porniri agresive până la zgomotul orașului, îți vine să te lași îmbrățișat de imaginile calde ce se succed firesc, precum o curgere verde purtându-te spre tinerețea prea puțin pregătită să accepte sau să înțeleagă stările ce vor contura ființa viitoare, pregătind-o pentru acea lume unde se respiră greu, dar care lasă loc de speranță, mai ales că în strofa de final viața cu tot ce înseamnă ea are atribute ce o fac să privească cu încredere, frumos și cald, feminin și profund, poemul își păstrează misterul liric, de remarcat și tehnica gradării mesajului, cu plăcerea acestui poem de colecție my lady, drag!