ce noapte e asta...

[Tudor Cicu]

ce noapte e asta, de ce pun eu scara

și-aștept de la tine s-aud cam ce crezi,

când ninge de-o vreme din zori până seara

și nu crezi frumoaso povești cu zăpezi?

 

măcar de ar trece și troici ca-n siberii

în cântec de-armonici, ori chiot pe drum

ce-n trap mână caii prin vaste imperii

un unchi de prin Cehov, vestit de acum.

 

și simt cum ți-e teamă, că-n vis deocamdată

dau piept cu nămeții, dar singur când spun,

cu luna deasupra, de pari speriată...

că prea mari speranțe ca Dickens nu-mi pun!

 

la vise pun scara și aștept să-mi înșiri

a cui stea s-ar opri acuma din mers

când privești de la geam și pesemne te miri

cum zicea că ninge Bacovia-‘n vers.

 

[bolache alexandru]

Imagini deosebite cu zăpezile de altădată... Măcar în versurile dumneavoastră să găsim că prin Buzău... Ce frumos era iarna prin crângul Nistru milenar... Aproape la fel de frumos că în versurile dumneavoastră!

[chindea maria elena]

Chiar dacă „zăpezile de altădată” nu-și mai fac simțită prezența decât sporadic și în puține locuri, ne-am lăsat pradă ninsorilor interioare, ca să compensăm măcar așa lipsa lor din viața noastră! Iar acești mari stăpânitori ai anotimpurilor spiritului care îți însoțesc deseori ninsorile metaforice, ne străjuiesc și nouă atât de frumos atingerile de inima creativă a universului! Mulțumim de pelerinajele la izvoarele sacre!

[Tudor Cicu]

Corneliu Neagu: Imaginația este cea care vine să suplinească memoria și să umple golurile rămase după lectura multor cărți citite, spunea cineva, iar „înfrângerile” (ori „izbânzile”) sunt pentru toți cei alungați din cetatea imaginată de Platon. Dar sunt și bune prilejuri de poezie, nu-i așa? După ce lăsăm o carte jos, mai toți ridicăm ochii spre cer și privim în ochii vulturului care ne pândește de deasupra și ne întrebăm, de ce lumina lăuntrică nu-l orbește? Plăcută și discuția cu d-voastră.

[Tudor Cicu]

Vasilisia: când dai la o parte frunzele de pe drumul viscolit de cuvinte, vezi că bat la geamul tău și păsări zgribulite de frig, aceste versuri care nu îmbracă haina adecvată ritmului. Am observat și revizuit ultimele versuri. Mulțumesc! Ca și pescarii: scotocim și după ce ne-am întors din drum, mările!

[Tudor Cicu]

Grig Salvan: Cu drag ți-am citit comentariul, fiindcă afli că nu ești singur în această lume printre atâți autori care au rupt iarna asta în două pentru a-i face și cititorului bucuria lui. 

[Corneliu Neagu]

Parcă l-am văzut pe unchiul Vania venind cu troica prin zăpezile Siberiei, în ritmul zurgălăilor, aducând cu sine speranțe uitate de Dickens într-un sertar nedeschis de un secol și mai bine...Atmosferă tulburătoare de iarnă adevărată pe care pe care am simțit-o și am tresărit privind prin fereastra dinspre răsărit, că de acolo au venit și vor veni întotdeauna iernile noastre cele mai grele. Dacă asemenea viziuni și sentimente au trezit în sufletul meu aceste versuri, pot spune despre poezie că este o creație lirică formidabilă!

[Vasilisia Lazăr]

Un poem tapetat de o profundă trăire, o simfonie a sufletului din care răzbat nostalgii și-n care iarna de afară amintește poetului de iarna vieții, vrând parcă să exclame precum Lamartine:: ,,O, temps, suspends ton vol!”

Frumos! Păcat că ultimele cinci versuri sar un pic din ritm, poate ar trebui revăzute.

Am citit cu drag!

[Grig Salvan]

Magnific tablou al nopții de iarnă „ca-n siberii”, pe ritmul prozodic de epopee. Ca de obicei mă surprind plăcut referințele livrești care ne mai împrospătează memoria culturală parcă tot mai tocită de la o zi la alta și ne îndeamnă la reamintiri și recitiri.