Castelul

[Manuela Munteanu]

Cu ziduri adormite-n văi

Însângerate de rugini,

Părea o punte între lumi,

Între văzduh şi rădăcini.

Cu somnul dulce prin urzici,

Și adieri de tei bălani,

Căra războaie şi poveşti

Cu braţele a mii de ani.

Zvâcnea donjonul* către cer

Cu un avânt pietros, de stei,

Să prind-o stea, ce s-a aprins

Cu gândul la iubitul ei

Şi îi cânta ca un pârâu,

Când prin creneluri risipea,

În rotocoale argintii,

Răsufluri lungi, de ceaţă grea.

Nu-şi amintea pierdute chei.

Cu lacăt înnoda zăvor,

Dar o magie deschidea

Cărări de timp pentru picior

Şi răbufneau precum un vânt,

Ce alerga cu-arcanul sorţi,

Adus de-un djinn* rătăcitor...

Înaltul sol al Naltei Porţi.

Zburau stafii prin largi odăi,

Pe după-arcade chicoteau,

Dar la strigări de cucuveici,

În umbre dese-ncremeneau.

Visau ciolane spade-n teci.

Doar un oboi înfometat

Visa cum înjgheba cântări

C-un fluier sec şi însetat.

Armuri cu ochii trişti, de za,

Se întrebau dacă viteji

Au zăbovit în vreun ceaslov

Cu scrisul în galop de cneji.

Pe-o masă, colbul mângâia

Pocale încrustate-n jad,

Iar pânza de paing turna

În trupul lor un strop de iad.

Tăcută pivniţă sub zid,

Cu mâini de smoală, ca un drac,

Un vin tămâie-adăpostea,

Cules din vrana altui veac.

În sticle astupate, viu,

Încă-aştepta, cu timp hrănit,

Să-l soarbă lin şi des un prinţ,

Plecat să bea din infinit.

 

Doar steaua de sub bolți de cer

Înlănțuia cu brațe reci

Luceafărul, prin tulburi zori.

Lumini pe-albastrele poteci...

*donjon – turnul principal, cel mai bine fortificat, al unui castel medieval

*djinn – spirit binefăcător, sau răufăcător, în miturile religiei musulmane

[petrut dan]

De acord cu Vasilisia, un poem bine condus , atmosferă parcă de basm , vezi că ne-ai făcut curioși cu privire la vinul acela dar este un lucru bun, vinul dezleagă mintea!) Acum să nu crezi că, cam cu asta am rămas după citirea poemului tău, am vrut doar să pun și eu un pic de umor doar e duminică, să fim și noi mai relaxați!) Frumos, tare!

[Vasilisia Lazăr]

Waw, ai reușit să mă duci acolo, Manuela. M-am simțit ciudat. E ca și când aș fi călătorit în trecut, dar mi-a adus în minte și o experiență nu prea plăcută trăită la Bran. O poezie căreia nu am ce-i reproșa. Bravo!