Mi-au adus ce-a rămas de la alții. Am aruncat farfuria cât colo.

Iar m-au bătut. Mi-au pus foarfeca-n păr, m-au târât, m-au călcat

în picioare.

Le-a fost frică prea mult. Doar viața poate lovi așa de rău.

Stăteam cu mâna întinsă, parcă cerșeam. Nu știam ce se-aude: apa din streașină

ori sângele meu, clocotitul.

Ceilalți copii dormeau prost; dădeau vina pe mine. Educatoarea și-a scos haina și-

a zis: nu așa se educă un suflet!

Am început să văd prin pereți. Șoapte cu forme gotice sau altfel de cum citisem în

cărți, dar absolut goale; palmele mamei.

Visam.

Nicio line-ntreagă. De la încheietură la vârfuri.

Faguri de căpșuni.

Îmi era ciudă să vorbesc răgușit așa că i-am scris:

ia-mă acasă!

Doctorul mi-a pus mâna în piept: ăsta moare râzând, dați-i sânge.

Sau mai faceți!

Nimeni nu îndrăznea să mă taie. Femeia în alb mi-a zâmbit.

Îți e frică?

Ba nu!

 

Mirosea a mâncare!

Vizualizări: 135

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Monica Pester pe Septembrie 28, 2024 la 1:14am

Tabloul acesta expus în minime cuvinte ce ar putea construi fraze, pare suprarealist dacă nu vezi că, de fapt este un fragment de viață, real și trist . Nu, nu contează dacă autorul e răvășit de amintiriledin copilărie și a ales să spicuiască momentul unei suferințe când aflat pe pat de infirmerie, cu febra duduindu-i sângele.Poate fi suferință oricărui copil departe de mamă,  figură pregnantă a tabloului.

Important stilul liric descriptiv, de o cutremurătoare emoție care te face să trăiești, pur și simplu drama suferinței copilului. Înțeleg când spui, Poete, că poezia nu are nevoie de fraza încărcate în care să cauți mesajul, ci doar de cuvinte puternice, responsabile prin ele însele de a transmite emoții la fel de puternice. Intr-o scurta expunere, tu ne-aipovestit o întreagă viață a personajului.

Admirație !

Poete,

Comentariu publicat de petrut dan pe Septembrie 26, 2024 la 3:27am

Ada, mă bucură prezența în pagină și reacția, te mai aștept, cu drag!

Comentariu publicat de petrut dan pe Septembrie 26, 2024 la 3:26am

Ariana, pe tine te cred, mulțumesc pentru lectură și semn! Cu drag!

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Septembrie 25, 2024 la 8:28pm

Încă un text supradimensionat ca trăire, cât un scenariu de film. Se vede totul cu ochii minții, dar undele seismului ajung în suflete. Nimic mai curat decât  sufletul unui copil, dezarmează un batalion de îngeri...

aDa

Comentariu publicat de Ariana Zburlea pe Septembrie 25, 2024 la 5:30pm

Faguri*, scuzați de typo.

Comentariu publicat de Ariana Zburlea pe Septembrie 25, 2024 la 5:29pm

Domnule Petruț Dan, m-a impresionat extrem poemul acesta, aproape până la lacrimi. Până și simpla expresie ,,figuri de căpșuni”, strecurată acolo, în acel mod, mi-a dat fiori. Multe felicitări!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 600 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe-un răsărit lacustru a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe-un răsărit lacustru a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Pe-un răsărit lacustru a lui gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe-un răsărit lacustru a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe-un răsărit lacustru a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Definiția cercului a lui Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Definiția cercului a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Parcul regăsit a lui Corneliu Neagu
cu 2 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Parcul regăsit a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 2 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog El a utilizatorului ovidiu
cu 2 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dacă tu... a utilizatorului Glodeanu Ramona-Elena
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Mă rătăceam prin anii cruzi... a lui Amanda Spulber
cu 2 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mă rătăceam prin anii cruzi... a utilizatorului Amanda Spulber
cu 2 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Armindeni a utilizatorului Rotariu Dorel
cu 2 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cine sunt eu? a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Cine sunt eu? a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cuvintele nu te-ajung a utilizatorului Denisa Curea-Popa
cu 2 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cuvintele nu te-ajung a utilizatorului Denisa Curea-Popa
cu 2 ore în urmă
Herghelegiu Rada a lăsat un comentariu pentru Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Glodeanu Ramona-Elena
cu 4 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor