capete plecate

[Dinca Valerian]

simu și toma roșculescu

au plecat împreună pe drumul vânat al războiului

petrecuți până la gară 

de lacrimile mamei lor anuța

și stana de piatră din ochii lui jane 

fratele mai mare al bunicului

în dimineață aceea

soarele încălzea umerii tuturora

doar că cineva presimțea în casă un mare necaz

de atunci în casa roșculeștilor

timpul nu s-a mai măsurat în ore și zile

ci în zăpezi geruite peste cuiburile goale

sau mai degrabă

în scrisorile venite din tranșee

simu s-a întors întreg și în putere

despre toma nu s-a mai știut nimic după stalingrad

până prin vara lui 48 când poștașul cicerone

le-a pus în poală o carte că ar veni acasă

au venit cu toții în gară

dar nu s-au văzut 

în toată înghesuiala toma a trecut pe lângă ei

si recunoscând căruța s-a dus glonț la animale

l-au găsit

mângâind capetele plecate ale cailor

care nu-i uitaseră vorba

[Dinca Valerian]

@ Mihai Katin I-am cunoscut pe Simu si Toma. Toma vorbea foarte putin. Nici nu era bine sa spui prea multe despre faptul ca ai luptat impotriva sovietelor si ca ai fost prizonier. Nu cred ca a fost in Siberia, a muncit intr-o mina. Multumesc pentru apreciere.

[Mihai Katin]

este un poem de o lirica aparte , de o  stranie stare de spirit si  brusc m-am gandit  la poemele Annei Ahmatoova legate de asediul Sankt Petersburgului...

cu pretuire!

[Dinca Valerian]

@Cornaciu Nicoleta Ramona Multumesc pentru apreciere si comentariu.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Amintiri ce transmit emoții puternice. Am citit cu drag.