căzusem în gol

[LUMINITA SCOTNOTIS]

 

golul destinat celor ce nu-nvăţaseră încă să meargă

pe lutul umed şi blând ca mâinile mamei

nu-mi mai simţeam trupul greu şi dureros

se făcea că eram bobul de lumină

înfipt în carnea deasă şi tare a întunericului

rănindu-l până la rupere

doar pentru a-mi căpăta liniştea somnului

pentru o altă zi caniculară

 

treceam printr-un vis plagiat într-un spaţiu

necunoscut de tip nou

oceanul deşertic

în care doar eu şi norul acela de fum

ce îmi fura vederea să-mi întrerupă ruga încăpeam

şopteam în surdină

întâmplarea unui vis găsit în trezie real

cu toate păcatele lumii bătute-n cuie de frică

pe o cruce imensă şi vie

mister de-al cărui capăt sunt legat

printr-un ecou prelung

auzeam rânjetul bezmetic al unui înger căzut

în timp ce-şi pregătea lanţurile grele şi dure de-argint

pentru a şterge pe vecie

amintirea celei din urmă plutiri

unica mea şansă de întoarcere acasă

secretul nedumeririlor mele

plănuia ora în sens vertical

iar urmele de tălpi lăsate pe ape

îmi dictau ieşirea spre soare

 

când memoria-mi

deşi îmi înţepenise trupul

îşi încheiase ruga

îmbrăţişam cu ochii deschişi pământul

 

[Corina Militaru]

Superb, Luminița! 

”se făcea că eram bobul de lumină

înfipt în carnea deasă şi tare a întunericului” :)

[Ion Lazăr da Coza]

Visul bobului de lumină de a ajunge în soare... Neantizare? Sinergie? Oricum - potop de metafore.

da Coza

[Sofia Sincă]

Întoarcerea din  neant prin încercări tulburătoare, atunci când îți însușești păcatele lumii. Am mai întâlnit acest mesaj la tine, transformat în delir poetic. Forţa imaginației şi a elementelor de care sufletul are nevoie pentru mântuire, fac tema afectivă a poemului, exprimă multă sensibilitate,

Dar și dragostea pentru poezie, evidențiind talentul autoarei.

Cu mult drag și apreciere,

Sofy