după o lungă tăcere

[LUMINITA SCOTNOTIS]

ţi-am căzut într-un gând
desprins din muşchi de ateu
în prostia mea de-a te-nţelege
calitate supremă
pe o muzică şocantă şi ocazională

te-am prins în apucături rătăcitoare
cu bărbăţia unei femei omniprezente
confundându-ţi libertăţile
din necesitatea câmpului dinamic
transformându-te în sclav de ape amare
cu simţirile fiinţei
spectru jalnic de la poalele căderii în gol

departe de ascunzişurile mele
mă visezi într-o formă abstractă
pasăre de noapte albă cu şale de cal
iar eu
cu ochi înlăcrimaţi de copil speriat
îmi caut încă dinţii de lapte
pe acoperişul casei duhovniceşti
unde îşi face cuib o bufniţă neagră
dar sper
şi înc-o rugăciune
punţi de trecere
şi mâinile dintotdeauna întinse
între naştere şi moarte

când îmi vei certifica şi sensul
să-mi depăşesc voinţa căutărilor
vei fi puternic în mine suflete

[Ana Ardeleanu]

remarc penultima strofă, excelentă!

[Ion Lazăr da Coza]

Aș scoate acest vers: să-ţi scot direcţiile din ceafă

Credeam că e vorba de o gelozie/gelozeală. :)

Superb deznodământ!

Fantastice metafore!

da Coza

[Valeria Merca]

''când îmi vei certifica şi sensul
să-mi depăşesc voinţa căutărilor
vei fi puternic în mine suflete''

Am citit cu acelasi interes si placere. Drag, LUMINITA!

[LUMINITA SCOTNOTIS]

Stiu , Sofy, si/ti multumesc din suflet, pentru ca existi si datorita tie, am sansa sansa de a/mi pastra bucuria scrisului! Te ador, suflet minunat!

[Sofia Sincă]

Sentimentul singurătății, sursa multor poeme ale L.Scotnotis cristalizează expresii artistice variate, pentru fiecare poem în parte. Năzuința ieșirii din ea întreține tensiunea interioară, cu ecou prelung, reluat mereu, tulburător. Uneori cu o rază de speranță.

Iubesc poezia ta, Lum!

Sofy