Cântec în ploaie

[Tudor Cicu]

Cântec în ploaie

 

Bat duzii-n geamuri, poate ploaia

Ori gândul  meu de tine-i plin,

Ori gerul muşcă din podele

De-mi simt iar sufletul străin ?

 

Imbrac o haină roasă-n spate

Mă pierd în câmp.  „Hei vânt  hain !

N-ai întâlnit copilăria-mi,

Râzând pe cănile cu vin?”

 

“De-am întâlnit-o?! Bătrâneşte,

La foc domol , pe pietre sta

Alături ,luna…  Iar cu ochii,

Privind la ea, chiar lăcrima.”

 

Ah, nu-i aceea, nu-i aceea

Luna e încă sus, e sus…

Ce-mi ridici glasul, mai aşteaptă

Copilăria-mi nu s-a dus.

 

“ Ţi-e goală viaţa, gol  ţi-e gândul

Cu luntrea goală vii din zări

Visezi pe plaja goală somoni …

Dar suflă vântu-n buzunări.”

 

„Ah, ţi se pare, ţi se pare…

Fântânile-mi vor da să beau.

Trecută setea , ca , odată

Copilăriei să mă dau ,

 

Când stele iarăşi am să-mprăştii

Chiar dropii de sub talpa mea.

Şi-n soartă am să dau cu prăştii”.

Că mi se pare ? Vei vedea !

 

În ciuturi doarme coţofana,

Sub lespezi, lacrimile-mi sorb …

Dar nu se poate, nu se poate,

Strig. Doar ecoul - şi el orb.

 

Sânt duşi caişii mei cu  mere...

Copilărie, ce-ai crezut ?

Cu floarea dragostei sub tâmple,

De-n lungi beţii m-ai  tot târât ?

 

Bat duzii-n geamuri, poate ploaia

Ori gândul  meu de tine-i plin?

N-am să mai beau. La dracu... cana,

Arunc  în tufa de pelin.

 

[Ion Lazăr da Coza]

Ideea atrage. Păcat că nu-i îmbrăcată-n frac.

da Coza

[Valeria Merca]

Am rezonat!:)

[Sofia Sincă]

În dialog romanțat cu timpul, cel ce răpește tot, inclusiv copilăria. O versificație de același tip, ce te caracterizează, anume romanță, cu elegia cuprinsă între versuri, pentru a conferi regretul, nostalgia.

Acest vers, Visezi pe plaja goală somoni … - este ieșit din ritm.

În rest e bine prozodic. Ar mai fi, să lipești semnele de punctuație de cuvânt. Sunt multe care flutură pe unde pot.

Sofy