Cântec de dragoste

[Tudor Cicu]

Cântec de dragoste

 

Nu v-au prins în plin câmp furtuni niciodată,

nu v-au dat roată stoluri de corbi țipători?

Și-acum mai aud, tot aud uneori

tropotul unui cal pe câmpia tărcată,

sub zarzării înfloriți, pe când se tânguia mai mereu

cântecul de dragoste al bunicului meu:

„De friguri zaci și te scoli,

dar de asta zaci și mori... și mori!„

 

Unde mai e noaptea, de fulgere brusc sfâșiată,

cine pe calul cel roib s-ar mai abate mereu,

acolo unde o fată poate că mai suspină din greu

și aprigi luminițe în ochi i se-arată?

Iar vorbele spuse, ca talăngi de aramă

sub zarzării înfloriți răsunau fără teamă...

Mândru mai era bunicul în șa,

mândru și frumos ca un zeu.

 

Azi, sub cerdacul cel vechi, doar mă-ngână

hulubul sălbatic, cu viersu-i ciudat.

Din lumea aceasta bunicu-i plecat,

la zarzării plânși doar norii se mână,

dar dinspre bolți, sau undeva-'n empireu

răsună și-acum, cântecul bunicului meu...

„De friguri zaci și te scoli,

dar de asta zaci și mori... și mori!„

 

 

 

[Nikol MerBreM]

Între zarzării înfloriţi şi cei plânşi, un cântec nostalgic de dragoste!

Drag,

Nikol

[Valeria Merca]

...

dar dinspre bolți, sau undeva-'n empireu
răsună și-acum, cântecul bunicului meu...
„De friguri zaci și te scoli,
dar de asta zaci și mori... și mori!„ - un cântec - un  dar de preț... și icoana vie a bunicului.
Mai știți și alte cântece de la bunicul?! Răspunsul trebuie să fie afirmativ. :)

[Tudor Cicu]

TUTUROR: Emil Cioran spunea (mi-am notat asta!): „De om nu se poate scăpa. Încotro ai lua-o, îți iese în cale” (Nici de poezie - completez eu! Renunțarea este un alt cuvânt pentru ultimele consecințe.) Există, ce e drept, o tristețe care n-are legătură cu rubrica poezie de pe acest site. Din ce fugi mai mult de poezie, din aceea ea apare mai stăruitoare și te încinge ca un pojar aprins. Dar pentru mine a venit timpul să mă consum (Cioran ar fi spus: să mă distrug) în proză. A devenit, în ultima vreme teama și spaima că aș putea „rătăci” în lumea poeziei (pe o cale a pierzaniei) la masa unde am început să scriu romanul abandonat multă vreme și eu nu vreau să mă distrug numai în Lumea unor iubiri ritmate. Omul e făcut să iubească libertatea de a scrie orice: eseu, poezie, proză... dar mie îmi e frică de ea. 

[Ion Lazăr da Coza]

Un cântec haiducesc/haiducit, amar-boemic, de tras cu flinta-n lună. 

Sedus!

... 

„Adio, dar rămân cu tine!” - nu se poate altfel!

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Și-adică... ați postat așa... la urmă... poezia asta minunată, pentru ca noi să regretăm și mai mult plecarea? Nu, eu nu cred că va fi ultima. Ați luat deja microbul și boala asta e una grea. :)

[Sofia Sincă]

Cred că ești ultimul romantic. Cuvintele, atributele de bază sunt iubire, nostalgie, lacrimi şi trăire, într-unn prozo-poem nostalgic.

Dacă va fi ultimul... vom vedea. Autorul hotărăște. Însă de fiecare dată poezia va suferi din cauza prozei și invers. Eu te-am socotit întotdeauna un prozator sadea, iar poezia - un moft, pentru pauze. De fapt și poezia ta are rădăcini în proză.

Prin urmare, să ne întâlnim la proză!

Sofi

[gina zaharia]

Ei, da! :) Iată că și eu aștept o nouă poezie! Iar pentru acest cântec, aplauze! 

[Mihaela Suciu]

Aici, vă comportați copilărește, îmi iau jucăriile și plec! Eu am rezonat atunci când am înțeles, când n-am înțeles am considerat că-i vina mea, dar ce vină are poezia dumneavoastră? Uneori, sub impulsul momentului postăm, poate trebuia să lăsăm creația să dospească, să se cizeleze...

Când ești într-un cenaclu fiecare analizează după priceperea și emotivitatea sa, își spune părerea! iar autorul caută argumente să-și susțină creația sau o reformulează; e ca la masa tratativelor, cine se ridică pierde!

Pentru notele mici la proză, la concurs, ce-ar fi să renunț la proză? Eu, nu! Eu n-o să mă ridic în veci de la masa de scris, mă străduiesc să mă ridic azi, față de ceea ce eram ieri, atât!

Poezia aceasta îmi place, chiar foarte mult! Vă citesc cu drag!

[Mihaela Popa]

...și mă-nclin!

minunat poem, minunat, admirație!

[Tudor Cicu]

Cu acest „cântec de dragoste” dedicat celor care m-au citit până acum, mă despart (în poezie) de ei și le promit că ne vom întâlni acolo unde înțeleg că cititorul meu m-a tot căutat. Pe tărâmul prozei.