cândva dragostea era casa mea

[Nuta Craciun]

  

 am iubit mereu marea și cerul
și modul acela suspect în care fluturii se așezau
pe umărul meu stâng și colorau aerul,
dar nu am avut cui să-i cânt sau să-i dau un sărut,
o îmbrățișare care să-mi țină ziua întinsă.
nu am avut cu cine să vorbesc despre orice,
cu tristețe senină.
cândva dragostea era casa mea,
muzica ei era o pasăre de foc în lumina verii...

acum dragostea a murit, de parcă ar fi fost doar o poveste
cu o metaforă frumoasă pe frunte,
ecoul o repetă: dragostea a murit!
o durere adâncă îmi lasă lacrimi în ochi.
viața mea a fost mereu o poveste lungă,
cu hărți și lecții învățate în zgomotul trenurilor.

amintirea merge cu pașii ei de copil,
intră în intunericul dens al viselor,
dar eu nu am cui să-i recit un vers
sau să-i dau un sărut de pomană,
cu cine să vorbesc despre orice cu tristețe senină,
iar timpul trece mai departe,
așa cum merg trenurile pe șinele lustruite,
fluturii de pe umărul meu trec și ei,
lăsând o urmă colorată și vie în aerul stătut.

[Nuta Craciun]

Multumesc, Vasilisia Lazăr Grădinariu.  

Da, poate ucide dar este și o artă a trăi singurătatea la acel nivel, care să ne ajute să ne descoperim și să fim creativi. 

Si apoi, singurătatea, tristețea, au multe roluri printre care unul foarte importat este de a provoca schimbarea. Oameni fascinanți, ca și Martin Luther King, Nelson Mandela, Dalai Lama, acești rebeli care au schimbat lumea, nu au schimbat-o pentru că erau fericiți! Ci tocmai pentru că sufereau și doreau ca să elibereze lumea de aceeași suferință. Singurătatea e mai degrabă un timp de meditaţie şi purificare, te ajută să clarifici care persoane sunt importante în viața ta. Cui îi duci dorul? Pentru cine merită să investești energie și timp? Pe cine e timpul să îl dai la o parte?

Mulțumesc frumos pentru semnul generos! 

[Vasilisia Lazăr]

Minunat, Nuța! Dar trist... Așa este, singurătatea ucide încet, dar sigur. Trebuie umplut acest gol...

O poezie atât de sensibilă...

[Nuta Craciun]

 

 Cornaciu Nicoleta Ramona,  sărutul ”de pomană” nu l-am gândit cu sens negativ, e ca și când ai da o bucată de pâine cuiva căruia îi este foame, așa poți să-i dai și o îmbrățișare sau un sărut... e ca o îmbărbătare, o încurajare. Când dai ceva din suflet, la noi în Ardeal și bănuiesc că nu numai, se spune că dai ”de pomană”. Eu pot să dau un sărut ”de pomană” fără reținere, oricui ar avea nevoie și doar dacă ar avea nevoie, și la fel mi-ar plăcea să primesc un sărut din prea plinul de suflet al cuiva. Mulțumesc frumos de semn! 

[Nuta Craciun]

Mulțumesc frumos, Chris!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Frumoase gânduri, dar versul ”sau să-i dau un sărut de pomană”, parcă nu se potrivește, părerea mea!

[Chris]

foarte frumos....

[Nuta Craciun]

Floare Arbore, Mă bucur  de semn, îți multumesc frumos pentru aprecieri.