Când inima mea...

[BOTICI GABRIELA]

Când inima mea încet îți vorbește

Și cântecul ei ți-l anină de ram,

Când pasul suav spre tine-l grăbește

Spre unicul drum ce, în doi, îl speram.

 

Când luna din cer îmi spune, știi bine,

Că razele ei oglindesc ochii tăi

Și stelele-mi cer să cred în destine,

În inimă-mi ești între două bătăi.

 

Dar cerul senin îmi plouă de tine,

Albastrul din el ni se scurge prin gând

Și norul ascuns vederea-mi reține

Privim amândoi o idee plângând.

 

Că lumea în doi e lume divină

Ce își cerne prin noi străine-amintiri,

Când flacăra ei, dorind să revină,

Își caută gena, stârnind răzvrătiri.

 

Când inima mea, duios, îți grăiește

Și freamătul ei te așteaptă în prag,

Surprinde-o cu dor, că ea șovăiește

Și nu știe zbura, atunci o retrag…

 

Tărâmul cel sfânt, iubire de-o viață,

Ascunde în el înmulțirea cu doi

Cuvânt către Tine, dă-mi o povață,

Unește-ne visul, păstrează-l în noi,

 

Când inima mea încet îți vorbește...

[Grig Salvan]

Frumoasă confesiune și îndemn la trăirea iubirii în doi! „Că lumea în doi e o lume divină”. Frumos modul de a spune „Când inima mea încet îți vorbește”. Mi-amintește de cântecul unui fost Beatles, chitaristul George Harrison, cu al lui cântec „While my guitar gently weeps”, „Când chitara mea suspină lin”...

[BOTICI GABRIELA]

Vă multumesc frumos.

[Corneliu Neagu]

Versuri neasemuit de frumoase în care o inimă bate și un un suflet vorbește despre o dragoste divină căutată și dorită cu ardoare. O poezie pe care am citit-o cu plăcere și care merită cele mai frumoase aprecieri! Sincere felicitări!