Căderea în sine

[Denisa Curea-Popa]

"La răscruce de viață nu există indicatoare."- Charlie Chaplin

Rătăcit-au ochii mei printre nopțile vâscoase,
Sub cupola strâmtă-a lumii să respir e un câștig;
Râde inima, fragilă, pașii că-i afund în frig
Și-n pelerinaj neliniști vin în oasele sfioase.

Catedralele de ceață văluresc pe albii sâni
Nu pătrunde nici lumina, ca prin vrajă s-a ascuns,
Mă opun misterioasei și în gândul nepătruns
Lațuri groase, închisoare, făcui norilor hapsâni.

Vin din ceruri rostogol stele care-au vrut dovadă
Că e ferecată tihna în salonul de spital
De mă bântuie tristețea în destinul de metal
Și fac haltă unei umbre care-n mine stă să cadă.

Căptușesc pereții goi cu regretele amare,
Nu mă mistuie rău focul care-n fire s-a aprins;
De mult timpul e prieten și în rugă m-a împins
Răsturnând grozava cupă ca să ies cutezătoare.

[Denisa Curea-Popa]

Un dar tare plăcut comentariul dumneavoastră, domnule Stănescu, vă mulțumesc cu bucurie!

[Stanescu Valentin]

Doamnă Denisa,

am citit fără zăbavă un poem de mare forţă

fie viaţa cât de gravă ea ne vrea a fi o torţă

cum nisipul în clepsidră e cădere spre-altă lume

acolo el trece-n zborul viselor cu un alt nume

tot aşa căderea-n sine de tristeţi rostogolită

e cunoaşterea prin care privim viaţa mai iubită...

[Denisa Curea-Popa]

Stări, momente din viață care ne întăresc spiritul...

Mulțumesc pentru semnul de lectură, domnule Salvan!

Cu drag

[Grig Salvan]

Înfrigurat poem, febrile căutări și stranii priveliști deschise în fața sufletului vulnerabil, prins în plasa existenței misterioase și înfricoșătoare, dar în care autoarea luptă și din care iese „cutezătoare”.