A fost odată-ntr-un fânar,
Un cioplitor vestit de lemne,
Stăpân peste păduri solemne,
Și peste-al nopții felinar.
De când era numai un țânc,
Tulpina cea însuflețită
Cu barda lui cea ascuțită
Cioplea bărdașul în adânc
Și-n vaier surd, sfâșietor,
Cum spinteca în stinghii, lemnul,
Plângea din scoarță, untdelemnul,
Pe brațul său de tăietor –
Să nu cumva vreun luminar,
( lămpaș aprins la poarta sorții )
Să dea-n vileag pe mâna morții,
Unealta marelui lemnar
Căci numai coadă de topor
Să nu ajungi în astă lume
Să dai în frați când știi anume
Că sunt de-ai tăi și ești de-a lor...
Adaugă un comentariu
Frumos! Și educativ.
Construcții poetice ingenios construite. „Morala” din strofa finală e o întreagă poezie! Frumos, Rădița!
O versificație cu tâlc: nu toți bărdașii sunt cozi de topor. Sau cum să nu fii coadă de topor.
O poezie bine concepută și bine construită.
Am citit cu plăcere și interes,
Sofi
coada de topor care taie copacii, ultima strofa spune tot
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE