Ariciul şi broscuţa (fabulă)

[Camelia Ardelean]

Îşi deapănă ariciul plictisul de pe ace,

Se-nchide în caverna bombasticului eu;

Sfidând ecofobia, se-ncumetă s-“atace”,

Odată, o broscuţă adusă de-alizeu.

 

Încearcă s-o atragă pe căi meşteşugite:

- De unde eşti, cumătră, şi cum pot să te-ajut?

Mi-e spleenu-atât de mare, aproape mă înghite;

Când ţi-am văzut plutirea, rămas-am, sincer, mut!

 

Precum o baiaderă vivace, antrenată,

Cu saltul tău angelic m-ai cucerit pe dat’;

De vrei să cauţi gazdă, primi-te-oi fără plată,

Voi fi, neîndoielnic, fidelul tău argat!

 

Prinţesă în alcovuri te-oi face, fără preget

(Să nu-nţelegi ideea, cum că aş fi mişel!),

Cu-alura-ţi de silfidă, nu vei mişca un deget,

Decât ca să “dirigui” superbul meu castel!

 

Amfibia, sfioasă, cu teamă voalată

Şi gânduri filiforme pe chipu-i diafan,

Împunsă de percepţii, se-apropie şi cată

Pe-atavicul cumătru să-l sperie, în van:

 

– O aceră, în zare, planează ca o umbră –

Ne-o fi sfârşitul, astăzi – de mult predestinat?

 – Eşti prea seducătoare, să fii atât de sumbră!

(O prinse de magule ţeposul, aţâţat.)

 

Gândind la simbioza ce-ar face-o cu domniţa

(De pe-o pomoste-ngustă pe care vegeta),

Se-ntinse mamiferul să-şi caute perniţa,

Căzută sub o floare cu tentă de-albăstrea.

 

Dar clipa de beţie fatidică se-arată,

Sărmanul Casanova subit alunecă

În propriile “bolduri”; “seppuku”-i fu răsplată

Şi-n pavăza cernită, mândria-i sucombă.

 

Cumplita superbie, “atotproverbială”,

Planând ostentativă, ne-nvaţă neatenţi;

Când facem în cetatea succeselor escală,

Uităm că omenia-i mai mult de-un pumn de cenţi!

 

 

 

 

 

[Camelia Ardelean]

Mulţumesc de semn şi popas, dragă Laura, mă bucur dacă ţi-a fost pe plac! :-) Îmbrăţişări!

[Camelia Ardelean]

Probabil te referi la locuţiunea adverbială "de mult" (de mult timp, de vreme îndelungată) din versul respectiv, Valerian, pe care am folosit-o astfel, gândindu-mă că a trecut mult timp de când era predestinat sfârşitul cuiva (în cazul în care acest lucru ar fi adevărat)! Poate mai potrivit ar fi fost să folosesc adverbul de timp "demult" (odinioară, cândva), dat fiind că e prea mare distanţa (în timp), când aceste lucruri se întâmplau. Varianta a doua pare mai aproape de adevăr, aş zice! Mulţumesc de popas şi atenţionare! Cu prietenie, 

[Camelia Ardelean]

Şi eu la fel, Gabriela, mă bucur că ai rezonat! :-) Mulţumesc de popas şi vot! Cu prietenie,

[Camelia Ardelean]

Mă bucur dacă ţi-a plăcut, dragă Augusta! :-) Mulţumesc de prezenţă şi semn! Cu prietenie,

[Ion Lazăr da Coza]

Nu știu ce mă face să cred că broscuța nu-i adusă de vreun alizeu, ci de apa din veceu, altfel de ce ar face escală în cetatea succeselor, dar, mai ales, de ce își prelungește escala când știe ce apucături are atavicul arici-aceră???

Textul e bunicel.

da Coza

[Valeria Merca]

O fabulă reușită cu tentă de... Camelia Ardelean.:))  Am rămas cuplată cu tentă de Maldive (mai cu seamă că ai și  aici  - tentă de-albăstrea, corect folosită expresia  în acest context).  Dar tu n-ai să te superi. Și fiindcă veni vorba de omenie, mi-amintii o pildă de la bunica mea, care, cu siguranță apare și la proverbe și zicători: Omenia omenie așteaptă (cere). Ai câteva rime mai puțin reușite și tu le știi. Mi-aș fi dorit un conflict mai animat (spiritoso):)).

Am citit cu plăcere.

[Nikol MerBreM]

Simpatică şi nu numai!

[Laura H.]

O fabulă modernă, pe care am citit-o cu plăcere!

[Ioniţă Gabriela]

-pledez pt omenie!

[Chris]

mi-a plăcut  :)