Ariciul şi broscuţa (fabulă)

[Camelia Ardelean]

Îşi deapănă ariciul plictisul de pe ace,

Se-nchide în caverna bombasticului eu;

Sfidând ecofobia, se-ncumetă s-“atace”,

Odată, o broscuţă adusă de-alizeu.

 

Încearcă s-o atragă pe căi meşteşugite:

- De unde eşti, cumătră, şi cum pot să te-ajut?

Mi-e spleenu-atât de mare, aproape mă înghite;

Când ţi-am văzut plutirea, rămas-am, sincer, mut!

 

Precum o baiaderă vivace, antrenată,

Cu saltul tău angelic m-ai cucerit pe dat’;

De vrei să cauţi gazdă, primi-te-oi fără plată,

Voi fi, neîndoielnic, fidelul tău argat!

 

Prinţesă în alcovuri te-oi face, fără preget

(Să nu-nţelegi ideea, cum că aş fi mişel!),

Cu-alura-ţi de silfidă, nu vei mişca un deget,

Decât ca să “dirigui” superbul meu castel!

 

Amfibia, sfioasă, cu teamă voalată

Şi gânduri filiforme pe chipu-i diafan,

Împunsă de percepţii, se-apropie şi cată

Pe-atavicul cumătru să-l sperie, în van:

 

– O aceră, în zare, planează ca o umbră –

Ne-o fi sfârşitul, astăzi – de mult predestinat?

 – Eşti prea seducătoare, să fii atât de sumbră!

(O prinse de magule ţeposul, aţâţat.)

 

Gândind la simbioza ce-ar face-o cu domniţa

(De pe-o pomoste-ngustă pe care vegeta),

Se-ntinse mamiferul să-şi caute perniţa,

Căzută sub o floare cu tentă de-albăstrea.

 

Dar clipa de beţie fatidică se-arată,

Sărmanul Casanova subit alunecă

În propriile “bolduri”; “seppuku”-i fu răsplată

Şi-n pavăza cernită, mândria-i sucombă.

 

Cumplita superbie, “atotproverbială”,

Planând ostentativă, ne-nvaţă neatenţi;

Când facem în cetatea succeselor escală,

Uităm că omenia-i mai mult de-un pumn de cenţi!

 

 

 

 

 

[Camelia Ardelean]

Mihaela Chitic, Vasile Burduşa: mulţumesc de empatie şi votul de încredere! Cu prietenie,

[Camelia Ardelean]

:-)) Doamna Lisia, vă asigur că este un arici foarte cuminte/blând, reacţionează doar atunci când se simte ameninţat/atacat! :-) Vă mulţumesc mult pentru popasul în pagină şi pentru semnul lăsat! Preţuire, 

[Camelia Ardelean]

Domnule da Coza, deşi discuţia cu dvs. este încântătoare şi extrem de educativă, mă văd nevoită să mă retrag, nu de alta, dar simt că îmi vine să scriu ceva... cu tentă de fabulă, pe tema anterior menţionată! :-)) Stimă,

[Vasilisia Lazăr]

Pare așa... un soi de răfuială. :)) Al naibii arici! :))

[Ion Lazăr da Coza]

Camelia, eu sunt mai enciclopedic - știu din cărți, din documentare tv, de ex., unde se duce rahatul când e trasă apa la veceu (WC=water closet), fără să am absolut nicio legătură cu meseria de vidanjor, pe când unele persoane „recunosc [că] experienţa în acest domeniu e insignifiantă”. O fi insignifiantă, dar există! :-)

Restul sunt retorisme... retorice - nu merită oboseala mea.

[Camelia Ardelean]

Gabriel Cristea, mulţumesc de popas şi semnul lăsat! Cu prietenie,

[Camelia Ardelean]

În zona noastră, din câte ştiu eu, apa din veceu nu aduce nimic, eventual duce, domnule da Coza! :-)) Dar recunosc, experienţa mea în acest domeniu e insignifiantă, de aceea, unde nu mă pricep, nu contrazic! :-)

“Escală” în “cetatea succeselor” a făcut ariciul (nicidecum broscuţa), că el e personajul negativ (căruia i se adresează strofa moralizatoare de la sfârşit), putred de bogat (cu castel etc., plictisit de toate, ce crede că, dacă are bani, poate să cucerească pe oricine)! Biata broscuţă e victima, ce morală să-i mai fac??!! :-)))) Mulţumesc de popas şi comentariu/apreciere! Cu stimă,

 

[Camelia Ardelean]

:-)) O fi cum zici, Roberta (legat de genă)! Fiind prima şi singura mea fabulă până acum, cred totuşi că prezenţa genei de care spui e destul de redusă (fabula nu este neapărat "domeniul" meu, cu toate că citesc cu plăcere şi acest gen literar)! "Cuplarea amoroasă" dintre cele 2 vieţuitoare mi s-a părut mai interesantă şi funny decât tabloul în care una ar fi devorat-o pe cealaltă. Mă bucur dacă te-a amuzat, acesta a fost şi scopul (meu), până la urmă! :-) Cu prietenie,

[Camelia Ardelean]

:-))Cu siguranţă n-am să mă supăr, Valery, mai cu seamă că am lăsat-o intenţionat („tenta de...”) în text (spiriduşul din mine nu mi-a dat pace, recunosc), şi pentru motivul că mi s-a părut că se potriveşte foarte bine cu tonul general (ironic) al fabulei! „Tenta de... ” a fost folosită corect şi în acel context amintit de tine (aş putea spune, de ex., în loc de „cer cu tentă de azur”, o expresie obişnuită, „cer cu tentă de... Rai” etc. – ca să sugerez că e vorba despre un cer extraordinar de frumos – nu ar fi o greşeală, ci doar o figură de stil mai îndrăzneaţă)! :-)

Despre rimele „mai puţin reuşite” (alunecă-sucombă şi vegeta-albăstrea – probabil la ele te referi), respectiv despre asonanţe: le-am păstrat, fiindcă mi s-au părut potrivite în context, dar şi pentru că, „scotocind” pe site-ul „Însemne Culturale”, la „Noţiuni de versificaţie – scurtă incursiune”, punctul 4, am găsit: „Când rima este imperfectă, ea poartă numele de asonanţă... Considerată, în literatura cultă, drept o licenţă poetică, în poezia populară, asonanţa este foarte des întâlnită.” (adică exact ceea ce ştiam şi eu de pe Wikipedia şi nu numai!) :-)

În concluzie, îţi mulţumesc de opinia sinceră şi mă bucur dacă ţi-a plăcut! Cu drag,

[Camelia Ardelean]

Mulţumesc, Nikol, pentru semnul de apreciere şi rezonanţă! Cu drag,