monolog

[Camelia Ardelean]

stau la taclale cu mine

țin clipele acoperite de crusta timpului

în colivie

pe post de companioane

 

aproape îndrăgostită de viață

îi scriu declarații tardive

transced sentimente acuzându-le de exhibiții

le proptesc fruntea de tâmpla-mi rece

obosită de urmărirea nimicului care se întâmplă

 

îmi sorb picătura de libertate

așteptând minunea din spatele gratiilor

singurătatea așezată pe fotoliu în fața televizorului

îmi devine prietenă

tăcerea sfârtecă din mine ca un lup înfometat

 

voci imaginare mă cheamă din colțurile camerei

sunt gânduri propulsate în eter

mă privesc în oglinda minții

cu ochii sufletului

încercănați de așteptare

 

retrospectiva mă contrariază

e cel mai straniu film fără bilete

văzut de mine vreodată

[Camelia Ardelean]

Laura, doamna Dorina, domnule Bolache, doamna Mihaela, domnule Burdușa: mulțumesc pentru răbdarea cu care mă citiți și pentru semnele de apreciere lăsate! Drag,

[Camelia Ardelean]

Domnule da Coza, la ce filme vă uitați noaptea? :-)) Eu nu am nimic împotrivă să-mi "terorizez" cititorii, așa că o să vă urmez sfatul, mai ales că mai am "mușcă" într-o poezie! Mulțumesc de sugestie și de aprecieri! Cu stimă,

[Camelia Ardelean]

Ana, drag de popasul tău! Îți mulțumesc pentru sfaturi, o să încerc să le urmez! Nu am știut că cele 2 metafore sunt deja "fumate", e frustrant uneori că alții s-au gândit dinainte la ceea ce ție îți vine în minte abia acum, dar... asta e! :-(

Nu e ușor să fii misterios, când ești o persoană foarte directă, dar... nu renunț eu așa ușor, o să mai fac și alte "experimente", să vedem ce iese, până la urmă! :-) Mulțumesc de încurajări! 

[Camelia Ardelean]

Vă mulțumesc pentru opinia sinceră și sfaturi, doamna Sofy! Nu voiam să mă lungesc, sincer, dar credeam că așa trebuie să fie, cel puțin m-am ghidat după poemele unor autori de pe site, în ce privește lungimea! Sigur, orice se poate sintetiza, lucrez la acest aspect! :-) Acum, nu promit că rezultatele se vor vedea peste noapte, dar... ideea e să se vadă, până la urmă! :-) Cu stimă,

[Ion Lazăr da Coza]

Da. Place. Însă șochează un pic. „Terorizează-ți” cititorul. De ex: tăcerea mușcă > tăcerea sfârtecă. 

da Coza

[Sofia Sincă]

E așa cum spui: monolog. Discursiv, confesiv, dar prozaic.

Ți-ai povestit sentimentele, te-ai povestit. E adevărat metaforic, dar pentru a fi poezie, ține un frâu ceva mai misterios, renunță la absoluta referire la tine, fă de așa manieră încât să devină mai abstract. ȘI nu lungii poemul. Știu că ai această tendință. Scurt și concis se preferă, esențializat.

E destul de bine pentru început.

Sofy