Ana (2). Blestemul iubirii

[gina zaharia]

Când ai privit peste ocean, ai văzut un leagăn în bătaia vântului,

pahare sparte în mii de reproșuri

și petale de trandafir. Un văzduh de petale.

Apoi, cineva ți-a bătut la ușă. S-a umplut timpul de porumbei, i-ai mângâiat

și le-ai vorbit despre incendiul în care arseseră jurămintele noastre de dragoste,

și răbdarea care servea dulceață amară din cupe de regi.

Ai zburat în alb. Ai vândut cumpăna care-ți vestea

când se depărtau așteptările pe drumuri sărate,

și vânzător de alune ai fost în piața veverițelor,

numărai catedrale în care urcase crezul tău niciodată pierdut, niciodată amar.

 

De o vreme plimbi cu tine o căsuță de lemn.

Intri și ieși din ea ca dintr-un tablou, te descalți de fiecare dată,

ești atât de  frumoasă în rochia de in, ți-ai lăsat părul lung,

cândva ți-am spus că părul tău miroase a drag și a pacoste,

ai râs, l-ai umplut de albine și continui să aduni ierburi dintre prăpăstii,

pentru aroma timpului,

apropo, de ce plângi când  trece bătrâna aceea cu tălpile bătătorite,

sigur ți-a spus un secret,

știu că ți-a dăruit o cutie de vise, ți s-au părut sfinte, nu-i așa?

 

Ana, aici vara e pe sfârșite. Rămâi acolo, în jocul tău de platină,

oricum seceta a umplut fântânile, iar frunzele se ceartă pe o bucată de iarbă.

Îmi lipsești, dar mereu am câte o culoare pentru dor

și o brățară care mă leagă de tine,

știu, mi-e vocea răgușită, poate de atâta strigăt, de atâta răcoare

pe sub castanii unde au murit speranțele toate,

în curând, negura va scrijeli orașul,

îl voi șterge cu sufletul

cât să te zăresc, acolo, în lumea pe fereastra căreia

te-am izgonit

să ne salvăm de blestemul iubirii.

[Nikol MerBreM]

Cum mai ştiți "să umpleți timpul de porumbei" :))! Cine e Ana asta :)?! Are sufletul la fel de frumos ca al poeziei dumneavoastră :)!

[Crinu Sorin Leşe]

Mda! O să rămân doar cu cititul. Ce aş mai putea scrie peste aşa ceva? :)

[gina zaharia]

Roberta, mulțumesc mult!

[gina zaharia]

O, Mihaela, mulțumesc! Doar un pic am zidit :))

[gina zaharia]

Mă bucur, Lisia, că ai devenit, pentru câteva clipe, o Ana!

Drag, 

[Mihaela Suciu]

Înzidești în versuri! O, Ană, îmi tai răsuflarea!

[Vasilisia Lazăr]

După ce am citit poezia aceasta, mă simt ca după o spovedanie, sau după o vizită acasă la ai mei, sau după o îmbrăţişare cu sufletul pereche: emoţionată până la lacrimi – prea puţin important dacă de fericire sau de tristeţe.

Reverență!

[gina zaharia]

Domnule Valerian, vă mulțumesc! Și Ana de aici, și cea din jocul de platină, desigur! :)