Adio

[Monica Pester]

 

Străin de mine, călător în stele

Mi-ai cucerit tărâmurile toate 

De ce te-ntorci la una dintre ele

Ce, rege, nici acum nu te socoate?

 

În sarabanda gândurilor tale

Se împărțeau secundele la doi,

Pe geamuri așezam în vis, mandale

Și-n suflete de gheață eram goi.

 

În straturi adunasem renunțarea

Dar, rușinați, nu glasuiam nicicând. 

Din depărtări mai auzeam chemarea 

În decibeli de pescăruși strigând 

Și s-a deschis văzduhul într-o clipă  

Cu îngeri ce te-nconjurau mereu,

Iar când te luară sub a lor aripă 

Am înțeles că pleci spre Dumnezeu. . . 

 

 

[Grig Salvan]

Dramatică poveste de dragoste și moarte, într-un ritm sobru oarecum solemn, iar finalul cutremurător:

„Și s-a deschis văzduhul într-o clipă  

Cu îngeri ce te-nconjurau mereu,

Iar când te luară sub a lor aripă 

Am înțeles că pleci spre Dumnezeu. . . ”

Un poem bine temperat, cu o prozodie cantabilă și frumos curgătoare, cu imagini redutabile și expresii memorabile. O lectură plăcută.

De acord cu Lisia că virgulele trebuiesc revizuite în structura textului.

 

[Mihaela Popa]

de acord cu Lisia, citit cu drag

[Monica Pester]

Ce să spun, Ĺisia, puncteze acolo unde chiar și  eu gândesc îndoielile 

Nu pot decât să-ți mulțumesc infinit pentru mentorat. Din tot sufletul spun că cenaclul  Însemne este cu adevărat o școală pentru mine!

Lisia,

[Vasilisia Lazăr]

Ce, rege, nici acum nu te socoate?

Ce rost are, aici, virgula? 

În continuare, probleme cu punctuația.

Corect este:

În sarabanda gândurilor tale,

Se împărțeau secundele la doi.

Pe geamuri, așezam, în vis, mandale

Și-n suflete de gheață eram goi.

În straturi, adunasem renunțarea

Dar, rușinați, nu glasuiam nicicând. 

Din depărtări, mai auzeam chemarea 

În decibeli, de pescăruși, strigând.

Rămân la ideea că versul liber se mulează mult mai bine pe temele poeziilor tale. Nu e excelent, dar nici rău nu e. Am citit cu drag!

[Monica Pester]

Oh, Doamne, aDa, nu mă arunca, nu te supăra, sunt doar o biată muritoare ce se-opintește pe-o cărare, în cârca unui val prea mare. Nu mă  băga în seamă, doamnă,  tocmai acum, când plec în toamnă. De ți-am greșit, mă iartă, doar. Jur că-ți  voi închina pahar de sinceră prietenie . Deie și Domnul ca să fie !

[Ada Nemescu]

Dragă doamnă, Monica Pester, 

aș putea face-o anchetă, nici n-aș fi prea indiscretă,

ceva, cu mine se-ntâmplă, poate m-am lovit la tâmplă

sau dorm noaptea într-o rână

ori mi s-a obturat o vână :))

nu-i prima oară când mă ocolești!

sau mă amâni până la calendele grecești

ți-am trimis o carte, m-ai lăsat privind într-o parte...

ar fi trist dacă n-ar fi amuzant

nimeni pe lume nu-i perdant

nici noi

[Monica Pester]

Comentariul, excelent ! Departe însă  de așteptările mele. Nu comentariul, firește, ci scrierea mea. Cred că e departe de ceea ce simt, ce pot, față de ceea ce pun aici. Regăsirea de sine e un proces uluitor de greu și îndelungat. Iar curajul de  a fi tu însăți e o stâncă greu de trecut. Vorbesc cu mine, iată, e un început.

Mulțumesc din suflet, Poete, îmi clatini un felinar pe care cred că l-am trecut prea ușor cu vederea.

Poete,

[petrut dan]

Finalul te scoate în stradă, ar trebui să revezi restul, mai ales prima strofă, ar putea ieși un poem bun, cu drag!

[Ada Nemescu]

Poezie creștină, versurile curg molcom ca o rugăciune. Mi-a dat o stare de pace, aDa