4.1. Prima iubire a lui Pic

[Petre Ioan Crețu]

prima dragoste s-a întâmplat într-o vară
august șaptezeci și patru
după moartea stupidă a Mariei
o fată frumoasă de optâşpe ani

încă port în suflet golul durerea
tânjirea după ea 
revelația luminii pierdute
realitatea crudă că n-am să-i mai simt
respirația fierbinte pe umăr în palmă
sânii mici abia înmuguriți gândul flămând
femeie întâmplată plutind
și ea se contopea în mine pe furiș
ca și cum deja se aprobase să fiu
călătorul între lumi
până când ne vom regăsi

soarele picura apă de ploaie parșiv
ce festin miroseam a frică miroseam a vin
înfloreau bocancii flori pe caldarâm
timp neîntâmplat timpul pierdut

fără niciun sens
cineva încerca să respire sub ape
până adormea
și noi exaltam ca și cum
moartea ne-ar fi murmurat
cuvinte de dragoste șoapte

de un timp ies la o țigară în parc
la braț cu șefa sufletelor triste
și de fiecare dată sângele meu se îngroașă
ochii îmi strălucesc pielea e albastră
ea îmi deschide venele și din mine picură senin
timpul trece firav și abia de îl percep
de undeva glonțul de fier
se furișează și mă lovește-n tâmplă

în sfârșit

(va urma)

[Vasilisia Lazăr]

șaptezecișipatru  - șaptezeci și patru 

călătorul între lumi 
cu speranța că în timp
ne vom regăsii în celelalte lumi

și de fiecare dată sângele meu se îngroșă / se îngroașă

eu picur
picuri grele picuri de lumină până întunecam

E vorba de repetiție și apoi, chiar dacă e corect picuri grele, parcă nu sună bine, parcă îmi vine să zic grei, gândindu-mă mai degrabă la stropi decât la picături.

 

până întunecam?

Nu sună bine eu picur până întunecam.

Cuvântul timp apare de cinci ori în poem.

Poezia e bună, fără îndoială, însă d-voastră ați dorit să vă arătăm, în special, micile neajunsuri.

Succes cu noua carte, PIC!

[Tudor Cicu]

- regăsii (regăsi) - cu fierul eliberate de timp (?)/versfără vibrație la ce urmează după el - și m-aș fi oprit cu acest vers: și ea îmi deschide venele/ eu picur

...e doar modul meu de a privi întregul, după citirea poemului. Poemul și-a atins marginile acelei lumi spre care alunecă glasul singurătății poetului (și asta), ca să mai poată exploata încă, aceste umbre/lumini/înfrângeri/adâncimi... ce aparțin și sufletului celui care vă citește. 

[Petre Ioan Crețu]

Am o rugăminte, vă rog mult, să-mi spuneți dacă este mai bine acum. Totodată și ce este nereușit în acest poem.

Vreau să termin poemul Pic, e primul în cartea ce urmează să apară (Vânătorii de îngeri) și ultimul de scris.