Aleargă timpul...

[Vasilisia Lazăr]

(elidă)

O toamnă rece mă încearcă, petrificând al meu cuvânt

Aleargă timpul ca un vaier și nu mai pot să te încânt.

 

În plânset nesfârșit de undă, se zbate râul argintiu

Aleargă timpul ca o boare și nu mai pot să te rescriu.

 

Pământul obosit oftează, jelesc coroane-n cimitir

Aleargă timpul ca un foșnet și nu mai pot să te respir.

 

O liniște de taină-mi cântă, un asfințit îmi bate-n piept

Aleargă timpul ca un bocet și nu mai pot să te aștept.

 

[Nikol MerBreM]

Se simte durerea!... Îmi place mult, "În plânset nesfârșit de undă".

Drag,

Nikol

[Vasilisia Lazăr]

Mihaela, nu-mi plac doar scrierile tale care aproape mereu mă fac să zâmbesc, dar urmăresc cu nesaț și comentariile pe care le faci zilnic și care, întotdeauna, mă binedispun. :)

Drag,

[Vasilisia Lazăr]

Valeria, de departe se vede că iubești versul clasic în diferitele lui forme și că încerci să-i afli toate secretele. Și mai știu că știi ce bucurie ai atunci când reușești să-i pătrunzi tainele. Nu-ți dai seama ce-am simțit când maestrul Ion Roșioru mi-a făcut la această elidă, pe facebook, un comentariu peste așteptările mele. :)

Drag,

[Vasilisia Lazăr]

Ce dor mi-era de comentariile tale, Violeta! Și de poezia ta! Mulțumesc!

Drag,

[Vasilisia Lazăr]

Elida e forma care viscolește în vers o idee. Ultimul vers îmi confirmă că acolo viscolește și sufletul.  

Ce frumos ați spus-o, domnule Cicu! Așa este. Mulțumesc!

[Mihaela Suciu]

Mi-a plăcut de la prima citire, dar nu știam ce mă impresiona... Asta e: „Aleargă timpul ca un bocet și nu mai pot să te aștept.” Lisia, ai luat-o înaintea timpului!

 

[Valeria Merca]

Un alt experiment care mi-a plăcut mult. Ideea  viscolită în vers, cum sugestiv ne spune Tudor Cicu este aceea a ireversibilității timpului, cu toate tristețile lui… E clar că mi-ai dat o ademenitoare temă pentru acasă, astfel încât informându-mă, am reușit să mă elucidez în ce constă elida (spun asta pentru că am lecturat în după-amiaza aceasta câteva dintre poeziile semnate de Ion Roșianu, superbe…). Prin urmare, elida poate fi definită ca specie a poeziei fixe, alcătuită din patru distihuri cu semnificații diferite, care împreună dau forță unei imagini dorite de autor. De foarte mare efect mi s-a părut utilizarea comparației în fiecare al doilea vers al distihului. Foarte sugestive, de asemenea sunt verbele folosite: nu mai pot … să te încânt… să te rescriu...  să te respir… să te aștept. Poezia se distinge prin muzicalitate și lirism cald. Minunat, Lisia!
Felicitări!

[Tudor Cicu]

...toți vedem cum aleargă timpul, mereu altfel, în fel și fel de încercări poetice. Elida e forma care viscolește în vers o idee. Ultimul vers îmi confirmă că acolo viscolește și sufletul.  

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc, Sofia!

[Sofia Sincă]

Interesant și aici, de admirat studiul și încercarea!

Sofi