Se înveșmântează-n umbre casele dintre coline,

Noaptea rece, nepoftită, se așterne la taifas.

Eu chem vise îndrăznețe, dorul greu să mi-l aline

Și cuvinte-nfiorate, între noi, să prindă glas.

 

 

Notă:

Pantunul este o specie a poeziei cu formă fixă, de origine malaeză, care constă dintr-un catren ce folosește o schemă de tipul abab. Prima linie conține două versuri descriptive, iar a doua linie, două versuri reflexive. Acestea par uneori complet deconectate, dar există aproape invariabil o legătură tainică între ele, o corespondență sau o analogie. 

Dacă luăm în calcul faptul că pantunul malaez mai este supranumit și vărul haiku-ului japonez, ar trebui ca nici acesta să nu suporte metafora, pentru a fi unul autentic. Și el, ca și haiku-ul, conține două părți: una exterioară, care e a naturii și una interioară, a sufletului. Trebuie găsită doar corespondența dintre ele.

Pantumul, mult mai cunoscut decât pantunul, e, de fapt, un pantun în lanț, în care al doilea și al patrulea vers dintr-un catren formează primul și al treilea vers din catrenul următor.

Vizualizări: 331

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Februarie 24, 2018 la 11:28pm

Mihaela, mă bucur că ai simțit asta!

Cu drag,

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Februarie 24, 2018 la 11:26pm

Drag de vizită și cuvânt, Ionică!

Același drag,

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Februarie 22, 2018 la 11:04am

pătrunzător ca un arc bine-ntins

admirație!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Februarie 19, 2018 la 2:01am

Conform definiției pe care ne-ai dat-o, eu cred că acest pantun e o mare reușită!
Succes!

Drag,

I.

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Februarie 18, 2018 la 8:37pm

Da, Valeria, așa e. Nu știu câte pantunuri voi mai scrie, însă multe se vor regăsi în forme lirice mai complexe.

Întotdeauna drag de trecerea ta,

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Februarie 18, 2018 la 8:35pm

Mulțumesc, Ana! :)

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Februarie 18, 2018 la 8:35pm

Sofia, draga mea, te cunosc mult prea bine ca să nu-mi dau seama că nu ți-a plăcut. Nu tu metaforă, nu tu fior. Pe deasupra e și scurt. :)) Dar astea-s regulile la pantun. Nu avem voie să le încălcăm. Imaginează-ți însă că, într-o anumită măsură, pantunul stă la baza altor specii lirice mai complexe precum pantumul, elida etc. E bine ca, din când în când, să mai schimbăm registrul.

Mulțumesc de trecere! De studiat, oricât te-ai strădui, nu vei găsi prea multe informații. Trebuie profesor. :)

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Februarie 18, 2018 la 2:51pm

Cochetez cu poezia în formă fixă, așadar experimentul tău îmi surâde, Lisia. Nu cunoșteam acest gen de poezie, decât pamtumul, promovat și aici, pe Însemne Culturale. Acum, că ne-ai dat definiția, vreau să spun că într-adevăr în primele două versuri asistăm la o descriere, iar următoarele două sunt o reflecție a ceea ce-am aflat dinainte. Liantul între cele două părți există,  s-a creat.  Un text reușit, expresiv, în opinia mea.
Felicitări!  Aștept următoarele încercări. :)

cu drag,

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Februarie 18, 2018 la 10:34am

Interesant!

De studiat...

Sofi

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Februarie 17, 2018 la 8:44pm

Mulțumesc, Gina! E prima încercare. Mă fascinează. Îl citesc în mod frecvent pe maestrul Ion Roșioru (singurul cred care a abordat această specie) și mă fascinează. Și nu doar pantunul. Și pantumul, și schaltiniena, și liedul, și rotruanja, și elida, și câte altele... Step by step, sper să reușesc să abordez măcar o parte dintre acestea.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Sămânţa, copacul a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Ioniţă Gabriela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog separatio a utilizatorului Dulmin Aurel
"frumos, frumos!"
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog separatio a lui Dulmin Aurel
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog lună plină a lui bolache alexandru
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sămânţa, copacul a utilizatorului Stanescu Valentin
"Deasupra tuturora EL unic, cel ştiutul, sfârşitul trece-n altul. etern e…"
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Ubi est Jesus ? a lui Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin

Sămânţa, copacul

 În lutul mut, sămânţace mi-a scăpat din palmăs-a înmuiat în rouace-mi şterse fruntea calmă. În…Vezi mai mult
cu 3 ore în urmă
Calin Tina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Miros de tatuaj a utilizatorului Calin Tina
" Ma bucura cuvintele voastre! Va multumesc pentru timpul acordat ! "
cu 3 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Albastru-ntipărit a utilizatorului Rovina Minu
"Hristos a Înviat! Am citit abia acum aceste versuri din 2021. Mi-au plăcut, chiar dacă mai…"
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Albastru-ntipărit a lui Rovina Minu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Rovina Minu îi place postarea pe blog Albastru-ntipărit a lui Rovina Minu
cu 7 ore în urmă
Ion Nălbitoru a adăugat 2 discuţii la grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
cu 11 ore în urmă
Calin Tina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Autostop până în iad a utilizatorului Calin Tina
"Vă mulțumesc pentru timpul acordat și mă bucur că ați simțit nevoia să mi scrieți un…"
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Calin Tina îi place postarea pe blog Autostop până în iad a lui Calin Tina
cu 14 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vrabia și porumbelul a utilizatorului Ada Nemescu
"Mulțumiri pentru revenire pe text și pentru comentariul detaliat, draga mea Ramona…"
cu 14 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Un joc de cuvinte și o chemare unică. Vin, vin în Cana Galileii simplu, suntem chemați…"
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Bucurie (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 15 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vrabia și porumbelul a utilizatorului Ada Nemescu
"Vrăbiuța - reprezintă omul care gândește și vorbeste mult, dar nu trăiește pe deplin, iar…"
ieri
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Antemergătorul a lui chindea maria elena
ieri
Postare de log efectuată de Mihai Katin

Ubi est Jesus ?

 Pe Via Dolorosa liniştea urcă pe ziduri,Culoarea  orasului este un murmur,Din cer plouă cu un…Vezi mai mult
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor