Exerciţiu de tăcere

[Lavinia Elena Niculicea]

Eşti aici, la sfârşit de lacrimă 
şi început de noi. 
îmi desfaci nasturii
fiecărui gând, 
dezbrăcându-mă de mine.
Mă contempli cu buzele
arse de aşteptare.
Mă guşti cu ochii, 
din care a plâns neliniştea -
izvor de dor.
De pe genele necunoscutului
alunecă miracolul 
de a te iubi repetat
nevăzut şi complicat,
articulată de emoţie.
Doar tu mă acorzi 
cu predicatul clipei,
ne dă întâlnire cu inima 
la prezent.
Mă atingi cu rouă de cuvinte
să crească-n mine 
sămânţa de vis –
un mâine
pe care stă tolănit infinitul.
Îmi traversezi sufletul
fără semafor,
sufletul are culoarea
apropierii noastre
şi paşii tăi se aud în mine
ca un tropăit de viaţă
ce-mi spune: 
 – Mi-ai lipsit dintotdeauna!

 

Tăcerea mă strigă,
îi aud vocalele 
fugite de pe portativul dragostei
să ne (în)cânte… 
Acum tac să-ţi pot auzi ecoul...

 

[Sofia Sincă]

Nu pot să nu remarc patosul romantismului evocat din versuri, puritatea și forța din ele. E ca un  strigăt de iubire... Probabil așa se naște eternitate în iubire.

Am citit cu plăcere,

Sofy

[Valeria Merca]

Frumos. Tăcerea - ca floare de preţ a iubirii. Un poem delicat, sensibil. (v 18 - ne dă întâlnire cu inima - ne dăm  întâlnire cu inima ai vrut să scrii?)

drag,