Îți scriu cu ploi de alge dintr-un ocean de lacrimi
 Mi-e iarăși dor de tine și de cuvânt nespus,
 Beau cupa cu iubire dintr-un izvor de pătimi
 Și plâng în mine nuferi, de arșiță-s răpus.
 
 Suspin, mă doare-absența, te-au rătăcit himere, 
 Port jug de întristare și frânghii nevăzute   
 Mă-nlănțuie cu temeri în clipe de-așteptare,
 Caut leac de vindecare în agonii oculte.  
 
 Bolnave îmi sunt toate când nu te simt aproape
 Narcisă muribundă în geamăt de conflicte,
 Iar zăbovesc la vama iubirii prin hârtoape,  
 În țipete de fluturi duhovnici dau verdicte.
 
 Într-un mănunchi de vise înmugurești din cerneri,
 Înșel hoțește timpul, rup foi din calendare,
 Vrăjmașii neputinței  îmi zămislesc înfrângeri
 Mă biciuește dorul, respir prin nerăbdare. 
 
 Ți-aș mai fi scris iubite din nopți dezacordate,
 Dar mă grăbesc în vise sperând să te-ntâlnesc, 
 Aud un cor de îngeri prin lacrimi dantelate
 Mi-e dor! Cu aripi frânte îți scriu că te iubesc!

Vizualizări: 138

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Popa Ines Vanda pe Octombrie 15, 2013 la 6:18pm

Intr-adevar  Ada Nemescu , iubesc cu toata inima tot ceea ce a creat Dumnezeu ! Multumesc suflet drag!

Comentariu publicat de Popa Ines Vanda pe Octombrie 15, 2013 la 6:17pm

Multumesc ca ai poposit in cetatea inimii mele talpos silvia

Comentariu publicat de Popa Ines Vanda pe Octombrie 15, 2013 la 6:16pm

Epistola iubirii Gabriela Grădinariu, multumesc !

Comentariu publicat de Popa Ines Vanda pe Octombrie 15, 2013 la 6:16pm

Va multumesc  d-le Hatos Vasile pentru lectura si pretuire!

Comentariu publicat de Popa Ines Vanda pe Octombrie 15, 2013 la 6:15pm

Multumesc pentru aprecieri Augusta Cristina Călin ! 

Comentariu publicat de Popa Ines Vanda pe Octombrie 15, 2013 la 6:14pm

Admiratie Gina pentru tot ceea ce tu scrii ! Multumesc !

Comentariu publicat de Popa Ines Vanda pe Octombrie 15, 2013 la 6:13pm

Multumesc Vasilisia Lazăr (da Coza) pentru lectura si indrumari! Am omis acea virgula din neatentie , merci!

Comentariu publicat de Popa Ines Vanda pe Octombrie 15, 2013 la 6:11pm

Multumesc  Nădejde Angelina , suflet drag mie!

Comentariu publicat de Popa Ines Vanda pe Octombrie 15, 2013 la 6:10pm

Multumesc Mihaela Popa , prietena mea draga !

Comentariu publicat de talpos silvia pe Octombrie 9, 2013 la 3:50pm

Admirație,Ines!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Căderea pasiunii a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 28 minute în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Gândurile unui înțelept exilat - proză lirică a lui gabriel cristea
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lucrurile au mereu acea tăcere a lui Mihai Katin
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Trec zilele de-a valma a lui Corneliu Neagu
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Cântec pentru calul meu a lui Tudor Cicu
cu 8 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec pentru calul meu a utilizatorului Tudor Cicu
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Cântec pentru calul meu a lui Tudor Cicu
cu 10 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Căderea pasiunii a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Căderea pasiunii a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 11 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog fotografii a utilizatorului bolache alexandru
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog fotografii a lui bolache alexandru
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de Tudor Cicu
cu 11 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zorii-mi par de chihlimbar - repostare a utilizatorului gabriel cristea
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Zorii-mi par de chihlimbar - repostare a lui gabriel cristea
cu 11 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Așteptare a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog umbre pe pânza vremii a lui Tudor Cicu
cu 11 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Străin la tine-n țară a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 11 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dansează cu mine a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Spiritualitatea materiei a lui Rotariu Dorel
cu 15 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor