Neiertarea

[Corneliu Neagu]

Să vină o furtună, să șteargă neiertarea

rămasă agățată pe muchii reci de timp,

în umbra unor visuri venite pe cărarea

legendelor cu zâne furate din Olimp.

Apollo din Parnasul cu muzele retrase 

pe-o stâncă bântuită de un mister bizar,

la umbra înserării în taină vrea să lase

amurgul resemnării pe sfântul său altar.

Să vii la miezul nopții, e ușa descuiată,

tu, muză răzvrătită, plecată din Parnas,

în casa văruită, pe-o margine de vatră,

să îți alung păcatul cu zâmbetul din glas.

Eu știu că îndoiala te bântuie întruna,

de când în trup o vrajă, ajunsă pe ascuns,

te mistuie în visuri, precum în oaze luna

se oglindește-n ape, fiind de nepătruns.

Când zorii către ziuă vor bate la fereastră,

tu vei pleca, iubito, urmând același drum,

în urma ta vor plânge și florile din glastră,

simțind că neiertarea ne va pândi oricum.

 

[Corneliu Neagu]

Ada, am citit cu drag și interes comentariul tău! La urma urmelor, poate era mai bine zeițe, așa cum propui, dar se ducea pe apa Sâmbetei metrica versului...Apoi, zeițele sun entități mitologice de rang superior, nu se cade ca un poet pământean să ridice ochii la "Înălțimea" lor! Mulțumiri alese cu prietenie și respect!

[Corneliu Neagu]

Domnule Tudor Cicu, ați adus aici un comentariu bogat în idei nuanțate, ca de obicei. Vă mulțumesc cu prietenie și respect și vă exprim întreaga mea gratitudine! Onorat!

[Ada Nemescu]

Ce frumos a comentat dl. Tudor Cicu "dans pe cioburi de idei", superb...

Aș înlocui zâne, cu zeițe...furate din Olimp

Despre îndoieli și mistuiri în versuri bogate! 

Am citit cu mare plăcere! aDa

[Tudor Cicu]

Cineva spunea că acel poet care caută, prin scris, doar iluzia, ca pe o fericire adevărată, nu face altceva decât un dans pe cioburi de idei. Că ele nu sunt decât fantasme pe care viaţa i le demolează una câte una, astfel încât binele să triumfe, în final. Un final privit ca schematism şi osatură a unei filozofii pascaliene ce aşază omul în centrul Universului, şi supus apoi atenţiei generale. („O, de-aș izbuti să închid pentru totdeauna/Toate drumurile spre temnița acestor gânduri!)... spuneam și eu cândva. Și mă opresc asupra ultimei strofe, cu adevărat încheietoare de poem.