simplu spus nu adorm fără să-mi pun țigara pe geam

fumul să-mi abată privirea departe

altă iubire deocamdată nu am

numai sângele dulce-acrișor scade-n vasele sparte

 

nu veneai iar eu mă bucuram precum pruncii

ziua-ntreagă să fiu prim-ministru acasă

obiceiul meu preferat cu prieteni bețivi și cu verdele luncii

să cădem de acord prost e celui ce-i pasă

 

ca poet până-n vârful membrului cum spun câte unii

îmi pare că și puținul pe care îl scriu mi-e destul

trupul tău după tranzitul lunii

iar ne-a prins adormiți în cel fân din pătul

 

nu-mi pun mintea cu cei de o vârstă cu roata

și nu merg la pomeni sau județe de pace

mai îngrop câte-un drac uite-aceea-i lopata

de iubire tot trag și tot sunt fiindcă-mi place

 

să-mi strâng umerii pumnii ca pe câmpul de luptă

7 din 7 douăzeci și patru de ore pe zi

indiferent că e calea bătută sau poteca abruptă

fiecare cuvânt mi se pare un motiv de-a trăi

 

pentru că-n dimineața când grațios mă refuzi

învăț mai mult să-mi țin trupul în frâu

chiar dacă cineva de sus mă iubește și-mi strigă nu-auzi?

rămân la ce-am spus nu degeaba-i neghină prin grâu...

Vizualizări: 151

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de petrut dan pe Septembrie 18, 2024 la 6:49am

Lisia, îți mulțumesc, ca de fiecare dată un comentariu deosebit,  mă bucură faptul că ai rezonat (și) cu poemul acesta, my lay, cu drag!)

Comentariu publicat de petrut dan pe Septembrie 18, 2024 la 6:47am

Mulțumesc, domnule Grig Salvan, apreciez prezența și comentariul, cu respect!

Comentariu publicat de petrut dan pe Septembrie 18, 2024 la 6:46am

Domnule Dumitru Mocanu, vă mulțumesc pentru lectură și semn, stimă!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Septembrie 15, 2024 la 10:06pm

Chiar dacă altă iubire deocamdată nu ai/ numai sângele dulce-acrișor scade-n vasele sparte, totuși, având cuvintele mereu la rever (ca poet până-n vârful membrului cum spun câte unii), există destule motive de a te trăiindiferent că e calea bătută sau poteca abruptă. Vine ea și iubirea. Poate cu un alt tren

Rezonez, după cum se vede, cu selecțiile făcute de Grig, dar și cu interpretarea Monicăi, în special. Aș fi spus-o și eu poate cu alte cuvinte, dar esența ar fi fost aceeași.

Felicitări (și) pentru acest poem! Cu drag!

Comentariu publicat de Grig Salvan pe Septembrie 15, 2024 la 9:56am

Versuri insolite, din care am reținut unele ce mi se par deosebite:

„altă iubire deocamdată nu am

numai sângele dulce-acrișor scade-n vasele sparte”

„mai îngrop câte-un drac uite-aceea-i lopata

de iubire tot trag și tot sunt fiindcă-mi place”

„indiferent că e calea bătută sau poteca abruptă

fiecare cuvânt mi se pare un motiv de-a trăi”

Comentariu publicat de Dumitru Mocanu pe Septembrie 11, 2024 la 10:48am

Versul "îmi pare că și puținul pe care îl scriu mi-e destul", mi-a plăcut în mod deosebit. Pe de o parte simt un sentiment de resemnare, amestecat cu părere de rău, pe de altă parte mă duce cu gândul la o stare superioară, de împlinire, la care poți ajunge după ce ai învățat, prin modestie, să te bucuri de puținul pe care îl ai.

Comentariu publicat de petrut dan pe Septembrie 11, 2024 la 10:14am

Domnule Stănescu Valentin, vă mulțumesc, apreciez , uite chiar v-am răspuns la întrebare prin ce i-am scris Monicăi,  da, îmi cam ies, cu stimă!

Comentariu publicat de petrut dan pe Septembrie 11, 2024 la 10:07am

Monica, apreciez interpretarea ta, ce să spun, în general poemele în vers clasic le scriu cum îmi vin, lucrez foarte puțin sau chiar deloc la ele, m-am obișnuit de pe la evenimente să fac tot felul de ''dedicații blitz'' pe teme dintre cele mai diverse și conform cu nevoia destinatarului, acolo trebuie să-i faci să râdă sau să plângă din prima, nu ți se oferă a doua ocazie, cam așa, mulțumesc, cu drag!

Comentariu publicat de petrut dan pe Septembrie 11, 2024 la 9:10am

Domnule Mihai Katin, vă mulțumesc pentru lectură și cuvinte, stimă!

Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Septembrie 10, 2024 la 10:33pm

măi amice superb poemul, n-am ce zice

 

                                      te joci cu versul

                                                                  te joci cu rima

                                                                                            ai pană rară

                                                                                                                 îţi ies din prima?

 

                          ne plimbi prin trenuri

                                                                 fără de frână

                                                                                        ne dai emoţii

                                                                                                               ne ai la mână...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

Activitatea Recentă

Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăsnăi de toamnă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog trăsnăi de toamnă a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când facem dragoste cu televizorul pornit a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog când facem dragoste cu televizorul pornit a lui Ariana Zburlea
cu 2 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog astăzi te voi lua cu mine a utilizatorului gina zaharia
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog astăzi te voi lua cu mine a lui gina zaharia
cu 2 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haos a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haos a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog haos a lui petrut dan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Peisaj de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog „V” de la VIS a lui Ada Nemescu
cu 8 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog „V” de la VIS a utilizatorului Ada Nemescu
cu 12 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog „V” de la VIS a utilizatorului Ada Nemescu
cu 12 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog „V” de la VIS a utilizatorului Ada Nemescu
cu 12 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog „V” de la VIS a utilizatorului Ada Nemescu
cu 12 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog „V” de la VIS a utilizatorului Ada Nemescu
cu 13 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eres a utilizatorului Bircea Marian
cu 13 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog „V” de la VIS a utilizatorului Ada Nemescu
cu 13 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Venele mele au devenit căprui a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 13 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Multumire a utilizatorului Bircea Marian
cu 20 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor