pentru atât de adâncă dragostea ta

te-am iubit până am dat de apă

inimii îi e teamă să privească afară

din piept

de câte ori respirația întoarce lumina prin fânul cosit

 

îți spun te iubesc atât de ușor de parcă ți-aș cere mâncare

mirosul verdelui întins cu tălpile goale acoperă cerul

pe care ne scriem unul altuia numele cu care ne-am primit trupurile

 

acasă

 

de câte ori se întorc greierii 

mă aștept să fiu înțeles atunci când susțin egalitatea iubirii

cu moartea

 

nimeni nu ar trebui să-mi disprețuiască încrederea

de a-mi lăsa inima să aleagă

 

ai un fel de a te face iubită ce-mi amorțește încheieturile

încât îmi este frică să închid ochii 

de teamă să nu rămân cu impresia că nimic nu mă poate dezechilibra 

mai mult decât lipsa ta

 

poate aerul împins de zborul unei păsări ce vânează

să-mi țină mintea la vârsta primei iubiri

 

asta dacă nu cumva ploile ne vor vrea răul

 

Vizualizări: 343

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de petrut dan pe Aprilie 26, 2024 la 4:21pm

Așa zic și eu Chris, mă bucur pentru felul în care ai rezonat, mulțumesc pentru lectură și comentariu, drag!

Comentariu publicat de Chris pe Aprilie 26, 2024 la 7:35am

iubirea te face sa simti ca reinvii, cand iubesti esti fericit si te simti mai viu ca niciodata, tocmai de aceea este frumoasa aceasta egalitate intre doua situatii total opuse.

un (alt) frumos text despre dragoste si puterea ei!

Comentariu publicat de petrut dan pe Aprilie 25, 2024 la 6:35am

Nikol, mulțumesc pentru comentariul lăsat și mă bucur dacă textul ți-a transmis starea acestor legături și cuvinte frumoase, bună dimineața, cu drag!

Comentariu publicat de petrut dan pe Aprilie 25, 2024 la 6:32am

Alex, ma man, mulțumesc pentru cuvinte și prezență, cu prietenie, ma man! 

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Aprilie 24, 2024 la 11:13pm

Prima parte mi-a adus în minte ,,Femeia cu părul roșu" a lui Orhan Pamuk, în care un meșter fântânar are talentul de a găsi locurile în care se ascunde apa. Tot așa, neostoit fântânar pare și căutătorul de iubire, cel care ajunge la chintesența ființei, numai în lumina iubirii și, odată ajuns acolo, se închide ca într-un cocon, protejând efemeritatea clipei de realitatea din afara iubirii, alegând să moară pentru sine, pentru a exista doar prin și pentru ființa iubită, făcând astfel iubirea să echivaleze cu moartea ego-ului.

,,mirosul verdelui întins cu tălpile goale acoperă cerul

pe care ne scriem unul altuia numele cu care ne-am primit trupurile" - minunat!

Drag,

Nikol

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Aprilie 24, 2024 la 4:44pm

Din nou despre iubire, de data aceasta. Nu putem rezista prea mult fără apă iar comparația acestei iubirii cu vitale picături de apă indica gradul de necesitate al acesteia... Aceiași necesitate continuată mai apoi când lipsa acesteia creează un dezechilibru. Frumoasă și egalitatea dintre iubire și moarte amândouă creează iluzia veșniciei. 

Comentariu publicat de petrut dan pe Aprilie 24, 2024 la 6:58am

Bună dimineața, Maria, îți mulțumesc pentru comentariul-metaforă, să ai o zi minunată cu drag!

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Aprilie 24, 2024 la 12:36am

Într-un ocean de iubire nici nu e greu să înotăm în viață „ până am dat de apă”... Trebuie doar să ținem deschis ochiul minunii în care vărsăm atingerile materiei, într-o paletă stranie și firească așa cum viața, cochetează cu noi precum o cadână din haremul luminii! 

Prima iubire nu-și schimbă straiul sub valurile timpului în spațiul ei magic!

Mulțumesc!

Comentariu publicat de petrut dan pe Aprilie 22, 2024 la 6:42am

Gabriela, îți mulțumesc pentru prezență și cuvinte, să ai o săptămână minunată, cu drag!

Comentariu publicat de Gabriela Raucă pe Aprilie 22, 2024 la 12:04am

,, îți spun te iubesc atât de ușor de parcă ți-aș cere mâncare"...

Cât de frumos sună această exprimare poetică a firescului, această corelație între necesitățile vitale: hrană și iubire.

Superb poem!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de bolache alexandru
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog nunta a lui Dinca Valerian
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog nunta a utilizatorului Dinca Valerian
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog contemplare a utilizatorului Floare Arbore
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Erezia lui Dumnezeu a lui Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia lui Dumnezeu a utilizatorului Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hora de la moară a utilizatorului Amanda Spulber
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Hora de la moară a lui Amanda Spulber
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Izvor de început a lui Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Izvor de început a utilizatorului Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog veselie-n jur (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog veselie-n jur (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondelul florilor de salcâm a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondelul florilor de salcâm a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog La răscrucea nopții a lui gabriel cristea
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La răscrucea nopții a utilizatorului gabriel cristea
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Revelație a lui Monica Pester
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Revelație a utilizatorului Monica Pester
cu 10 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sonet a utilizatorului carmen popescu
cu 12 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor