Zar orb

[bolache alexandru]

dragostea
e un câine ud
care se hrănește
pe întuneric
alergând printre stele
uneori înoată
împotriva curentului
alteori
e doar o mocăniță
îmbrăcată în celofan
sau o felie de pâine
unsă cu unt
la micul dejun
privită cu jind
de un porumbel
cu aripa
ruptă 

[bolache alexandru]

Doamnă Vasilisia mă faceți să roșesc...

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Waw, ce metafore! Ai tăcut tu o vreme, Alex, dar și când ai revenit!

[bolache alexandru]

Mulțumesc pentru semnul lăsat ori doar pentru simpla lectură.

[bolache alexandru]

Mulțumesc frumos. Îți voi urma sfatul.

[Ada Nemescu]

*Mă bucur când îți arunci săgețile pe umile mele postări.*

Dragă confrate, eu nu sunt critic literar... nici poet sau scriitor nu mă consider, dar am o calitate: sunt sinceră când ofer un comentariu cât de cât elaborat, nu doar un cuvânt *frumos*... îmi place să descifrez versurile citite, și să premiez autorul cu o părere bine intenționată.

Deci, spor și inspirație, aDa

[bolache alexandru]

Mulțumesc pentru comentariu, Ada. Mă bucur când îți arunci săgețile pe umile mele postări.

[Ada Nemescu]

Controversate enunțuri cu valoarea unor definiții!

Titlul, însă, este de-a dreptul filosofic!

Prin definiție zarul este orb, copleșit de hazard... aici însă, mai orb de atât nu se poate!

 De-a dreptul fatalitate...

aDa, cu plăcerea lecturii