piese de schimb – imagini din visul de azi-noapte

[Mihaela Popa]

în fața porții o femeie plimba un pahar cu lapte

avea chipul robotului aproape uman

cum care

cel care a primit cetățenie

undeva prin 2018

noi ne-am pitit să curățăm porumbul rămas din toamnă

boabele galbene tari ne intrau în palmă

se făceau lanuri

cu toții mergeam să cercetăm recolta

bătea vântul și bunica avea basmaua trasă spre față

la capul locului inginerii proiectau metroul

bunicul pe care nu l-am văzut niciodată făcuse primul tunel

terminase de legat via

era ora cinci dimineața

oamenii așteptau primul tren

fabricile mai erau doar construcții

o voce metalică se auzea pe fundal

„dacă doriți să vă adresați unui operator, vă rugăm apăsați tasta nouă, veți fi preluat imediat ce va fi disponibil”

în așteptare laptele din paharul femeii fierbea

[Mihaela Popa]

Lisia, Chris, vă mulţumesc frumos!

[Chris]

foarte interesanta viziunea nocturna, mi-a placut succesiunea imaginilor, o adevarata stare rem :))

[Vasilisia Lazăr]

Fantastic cu câtă ușurință te plimbi printre stiluri. Și cât de inteligent poemul! Bravo, Mihaela!

[Mihaela Popa]

Sofi, onorată de comentariul tău , ca întoteauna, aprofundat, mulțumesc!

[Sofia Sincă]

Un amalgam romantico-transcedental. Un amalgam ideatic, urmărind grănicerii timpului, din care se desprinde  viața, cu de toate. Treceri sinuoase prin timp, formulate sugestiv și armonic.

Paradisul cuvintelor, al ideilor şi metaforelor.

Deosebită apreciere,

Sofi

[Mihaela Popa]

domnule Tudor Cicu, vă mulțumesc!

[Mihaela Popa]

Nicolae, mulțumesc frumos!

[Tudor Cicu]

Nu ai a te face că în stilul tău din acest poem există o uşurinţă de a mânui epicul, liricul, ironia, suprarealismul... că toate sunt stări ale poeziei care, nu la puțini poeți,le-au pecetluit şi cimentat stilul lor inconfundabil. Ironia e uneori şi un stil, şi poate şi o tehnică, aşa cum şi viaţa ia de coarne imaginaţia sau viceversa. Dar cu certitudine, lirismul e o rezultantă între ceea ce am numit relaţia poezie-ironie şi nicio clipă poezia nu devine ironie, mai curând scena din care actorul, privindu-se în tabloul zugrăvit îşi exersează astfel de forme şi matrici poetice pe care le-a îmbrăţişat de la realismul existenţialist la suprarealismul impresionist, expresionism, textualism şi intertextualism... de la ludicul iluzionist până la teribilismul prozastic. E prima dată (în poezie) când descopăr, la tine, acest mod de a scrie poezie. Plăcut și interesant!

[nicolae vaduva]

 „ o femeie plimba un pahar cu lapte” o imagine deosebită! Mi-a plăcut!

[Mihaela Popa]

:) mulțumesc, Denisa!