Măsura vremii

[Mihai Katin]

 

 

Ascultă cum fiece clipă îţi dă bineţe

Atât de plăpândă

Ea te întreabă pe fugă,

În licărul vieţii e lungime din fir,

E sămânţa infimă

Ce umple clepsidra ascunsă,

E frântură de rază ce ochii mângâie

Şi pleacă, o alta ajunge din urmă,

Din toate fără să afli

Faci ora rotundă ori dreaptă,

Legământul din faptă,

Zălog în cuvânt,

Cu ea ai măsură peste pământ

Şi umbra ţi-o poartă în urmă atent,

Ce-i ora?

 Puţin, sau poate prea mult,

Ridică un val, prăvale talaz şi uite

Ţi-arată necuprinsul nisip,

Tot sau nimic

 Spune inima care prin ea izbăveşte

În suflet ce doare,

 Prin ea te îndrumă să urci coborând,

Să plângi renunţând

 La orgolii şi faimă,

În ea ziua-ntreagă

Se încheagă cu spaimă

Ce vine la urmă,

 Un punct de final,

Nelipsitul banal

Al culorii rutină,

Cine poartă vreo vină

Că e mult sau puţin,

Când balanţa împarte

Fericire şi chin,

O zi, ce înseamnă?

Dumnezeu te îndeamnă

Să o strângi într-un an,

Şi un an ce să fie?

Poate chiar cât o mie,

Nu grăbi irosirea de clipe,

Să alergi dar cu mintea ţinută în frâu,

Viaţa -ntre maluri de râu ţi se-adună uşoară,

Ce este o clipă?

 Floare de vară!

 Ce este minutul?

A trecut precum vântul

 Şi holda vei fi

Ce roade, ce spic?

 De sus se culege

Vei fi bob ori nimic.

 

 

 

 

[Vasilisia Lazăr]

Versurile respiră o reflecție matură asupra timpului, cu un flux meditativ amplu și imagini frumoase, precum clepsidra ascunsă, frântura de rază sau viața adunată între maluri de râu. Tonul cald și moralizator atinge cititorul și invită la introspecție. Poate că textul pierde puțin din forță prin lungime și acumularea multor întrebări retorice — unele idei ar putea fi concentrate pentru a crea un impact mai clar, dar e numai părerea mea. Poemul rămâne unul bogat, cu sensibilitate și învățătură, în care metaforele reușite dau consistență mesajului filosofic. Felicitări!

[Ada Nemescu]

Ce cursivitate firească!

O retorică amplă, definiție a verbului -a fi- 

M-a pus pe gânduri, și e bine! aDa