Tot ce a mai rămas

[Maria Mitea]

tot ce a mai rămas

deasupra vârfurilor de brazi

era semiluna,

                     aluneca ușor, în noaptea fără glas,

o licărire slabă

plângea-n tăcerea rece a stelelor

numai pădurea,

                           singuratică și mohorâtă

părea vie,

de parcă cineva se împletise printre crengile

înghețate,

și tot ce a mai rămas

era semiluna,

                     ușor aluneca în noaptea fără lacrimi

[Maria Mitea]

Ada, mulțumesc mult de apreciere, și semn! 

Cu drag!

[Ada Nemescu]

Frumoasă repetiție, ...tot ce a mai rămas era semiluna... O ambiguitate temporară voită (cred) , per ansamblu un tablou misterios și viu. 

Frumos, aDa 

[Maria Mitea]

Valentino, mul'umesc, 

eu cred că da, 

e pe datorie :)

tu ce zici?

[Stanescu Valentin]

Pentru postarea in exces numeric...

Maria, ai adus aici un exces de imagini tulburătoare despre o femeie prezentă în orice clipă şi loc cu o forţă ce sfidează efemerul şi eternul. Cuvântul face şi desface! Oare viaţa asta o avem pe datorie?

[Maria Mitea]

Valentino, mi-a trezit și mie o valență Stopii pe Iriși, frumos, 

iar eu, 

numai plâng

când noaptea doarme-n iriși,

și stropii se leagănă pe frunza-i 

îndoită

            cu fața spre pământ

            

[Maria Mitea]

Mihai, mulțumesc, mă bucură trecerea ta! 

cam așa câte ceva tot mai rămâne :) 

și dacă nu or fi lacrimile atunci cine să rămână?

[Mihai Katin]

tot ce a mai rămas

deasupra vârfurilor de brazi

era semiluna,

                     aluneca ușor, în noaptea fără glas,  este admirabil sa descoperi  cum aceasta  deplasare celesta  poate  zămisli  un asemenea tablou  care prin obsesia repetiției ne dezvăluie taina sufleteasca...

era semiluna,

                     ușor aluneca în noaptea fără lacrimi

[Stanescu Valentin]

Maria, iată un comentariu-poezie ca o trecere către un alt palier al trăirii de a fi!

Am în grădină zeci de metri cu irişi de toate culorile. Dimineaţa, sunt de o frumuseţe ce sfidează clipa. Şi roua şi ploaia le sărută petalele şi îmi toarnă în suflet valuri de emoţie. Am rezonat la ultimul tău vers de mai sus şi a înmugurit o Valentă.

 

 

 

văd stropi pe irişi

 

văd stropi pe irişi

şi pe bujori

din ploaia

scursă-n

zori

 

văd stropi pe irişi

culegând sori

culoare

frântă-n

flori

 

văd stropi pe irişi

când îi dezmiezi

sunt lacrimi

din ochi

verzi

 

văd stropi pe irişi

lujeri subţiri

de tine

mi-aduc

ştiri...

 

[Maria Mitea]

Tudor, mulțumesc de trecere și semn! 

Mi-ai făcut o bucurie, iar citatele, versurile poeților clasici m-au dus și mai departe spre ” încremenirii lumii” gând ... 

[Maria Mitea]

... cam așa e, Valentine, e o poezie cu-n fel de agonie înghețată printre crengile pădurii.   

Mulțumesc pentru popas! Mă bucură trecerea ta!  Să fie cu inspirație

ziua asta caldă,

aburindă,

din ceață

                își trage suflarea

după noapte ploioasă 

iar stropii se-odihnesc pe iriși