Regăsire

[Vasilisia Lazăr]

Motto: „De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o țară.” (Antoine de Saint-Exupery)

 

mă ghemuiesc în colţ de suflet

şi croiesc tălpilor freamăt de paşi

până-n ograda bunicilor

 

în iarba necosită

mă înfăşor în miresme

de cimbrişor

şi izmă creaţă

 

cerul îmi dăruieşte iarăşi cupola

redevin copila care desenează

conturul jucăuş al norilor

 

bunica în straie albe

mă fură din când în când cu privirea

prin perdeaua subţire de muselină

ar vrea să mă cheme

în odaia cu miros de prune uscate

dar cuvintele se lovesc de pragul buzelor

strigătul se pierde-n umbre

într-o linişte din ce în ce mai adâncă

 

apoi bunica se face ulcior

ori poveste

eu mă întorc în rama veche

pentru încă o veşnicie

alături de alte poze îngălbenite

.

.

(Foto: eu... într-o poză îngălbenită de vreme...)

[Tudor Cicu]

După Saint-Exupery și povestea prințului său, oamenii credeau că poeții nu se mai pot regăsi prin lumea copilăriei, acolo unde sălășluia magia și un farmec aparte. Iată că încă ne mai simțim copii și n-am pierut nostalgia copilului, cea de început, de a intra în contact cu regulile, normele și rosturile lumii acestea. Și cum altfel, decât prin intermediul unor amintiri cu tâlc și morală? Poezia, nu numai că iese în evidență prin ușurința și  acuratețea frazei scrise, prin observația autoarei dublată de sentimentul de iubire, înțelegere și morala pilduitoare din finalul întâmplărilor, dar și acum, trebuie să avem sentimentul că acolo unde nu-i magie, autoarea va ști să inventeze o lume magică spre încântarea și bucuria cititorului: „apoi bunica se face ulcior/ori poveste” și „printre poze îngălbenite”, putem spune ca și A. Saint-Exupery că și noi „suntem din copilăria mea”. Frumos brodat întreg poemul unei stfel de regăsiri.   

[Maria Mitea]

”

bunica în straie albe

mă fură din când în când cu privirea” - un poem Înălțat din Sublimul Eternității! 

”

în iarba necosită

mă înfăşor în miresme

de cimbrişor

şi izmă creaţă” - Vasilisia, ai scris un poem ca o alifie ... să ne ungem și noi sufletele cu cimbrișor ! 

[Stanescu Valentin]

Doamnă Vasilisia, retrăim prin poze-ngălbenite raiul care a fost lapte şi miere din clipele aevea risipite aşteptăm secunda altor ere...

 

Copilărie

 

S-a-ndepărtat de noi în zări şi timp,

trecută pe sub desele perdele,

Copilăria către un Olimp,

rămasă-n ipotetice castele.

 

Prin vise de la ea primeam scrisori,

imponderabil chip trecut în undă,

poştalionul rătăcit în sori

prin trecători s-a rupt şi se afundă.

 

Aevea, o trăiesc printre nepoţi,

prin gândul cel trecut peste uitare.

Sunt reazăm lor şi ei sunt pentru toţi

cei vechi prin lume-o mână de-alinare.

 

Stafeta mai întârzie un pic,

în cântul trist al vieţii dintr-un vers,

când coborâm din ’naltul vieţii spic

s-atingem lent un pol, alt Univers.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

O metaforă frumoasă ” cerul îmi dăruiește iarăși cupola, sugerând revenirea la o stare sufletească pierdută, spre o stare de puritate, o poartă deschisă către copilărie. Frumos.

[Ada Nemescu]

Parfum de cimbrișor și izmă creață...parfum de copilărie! Emoționante cuvinte, gingașe, la fel ca minunea de copil din fotografie!

Cin' să fie? Cin' să fie!

La mulți ani!

aDa

[Monica Pester]

Câtă căldură ai rechemat și în sufletele noastre, Lisia!