Cine sunt eu? (2)

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

M-am văzut pe unda lacului asemeni unei bărci cu pânze

Plutind, simțind vântul, unduirea, bucuria și nemișcarea.

 

Apoi, întinzându-mi aripile asemeni unui condor

Mi-am simțit puterea, elanul zborului meu, înălțarea.

 

Într-un târziu am văzut un Icar cu aripile larg desfăcute,

Oglindindu-se perfect în unda lacului, privindu-se planând.

 

Acum, un fluture cu aripi mari, diafane, colorate, se dezvăluie

Strălucind eteric, zburând măiastru sub albastrul cer.

[Vasilisia Lazăr]

Mi-a plăcut mult. Dorința de zbor, visul, aripile arse, fragilitatea și efemeritatea. Mi-a adus aminte de un poem al soțului meu:

„Şi sunt Icar

Şi aş putea să mă înalţ

Să evadez

Din labirint.

Împăcat,

Port aripi de ceară.

Niciodată, însă,

N-o să le încerc puterea –

Labirintul nu se vede,

Iar zborul meu

Vi s-ar părea

O fală doar –

Un trist avânt”

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

Mulțumesc frumos pentru popas!

[Grig Salvan]

O secvență mirabilă construită de cele patru distihuri în vers liber, cu economie de mijloace verbale, dar cu fermecătoare imagini.

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

Vă mulțumesc frumos pentru comentarii!

[Ada Nemescu]

Nevoia de zbor, de plutire, pe ape, în aer, între unda lacului și cer, albastru mister...

aDa

[Tudor Cicu]

Poezia unei iubiri, în zborul unor aripi vindecate... într-un vis avut pe pânza unui lac, poeta, în versuri puține ne dă un tablou din care toți încercăm a ne desprinde.