Catifea

[Amanda Spulber]

Fiecare zi împletește o nouă cunună

de incompetență. Încoronat tardiv,

în imperiul meu de erori,

giulgiul alb absoarbe, nesățios,

cuvintele negre.

. 

Poate să mai intru-n joc, să dansez

cu strălucitoare umbre...

Dar orice bilet are prețul

unui neadevăr. Nu au existat

nicicând salvări intermediare.

. 

Încă o dată, somnul

îmi sapă gropi în memorie.

Trezirea, un act de violență –

jucăriile tremură

la prima lor respirație în lume.

. 

Și prin oglinda nopții,

doar o fată mică prinsă

în corpul unei femei

încercând

să înțeleagă.

. 

La margine de zori,

ursulețul de pluș s-a strâns

în poziție fetală,

îl strâng la piept

și eu.

[Ada Nemescu]

Metamorfoza copilei în femeie.

Fiecare suflet rămas copil strânge un ursuleț la piept.

Viața ne poate lovi cu mănuși de catifea

aDa

[Tudor Cicu]

Imagini care ar fi putut fi „strânse la piept” chiar cu „prima lor respirație”, dar (ca să reamintesc o întrebare cioraniană) „ce-i trebuie omului să dobândească lumea, dacă își pierde pe drum sufletul?”. Am rămas doar cu fascinația unui dans rimbaldian „cu strălucitoare umbre”. 

[Denisa Curea-Popa]

Un conflict interior intens, o luptă între inocență și eșec, intre dorința de a înțelege și imposibilitatea de s rescrie trecutul.
Am citit cu sufletul

[Amanda Spulber]

Mulțumesc, Valentín, pentru empatie și aprecierea generoasă! M-a impresionat și m-a bucurat mult felul în care ai rezonat. Am pornit de la o întâmplare reală, ca să zic așa. Sunt lucruri pe care nu le poți spune sau e foarte greu să le spui, chiar dacă definiția poeziei a devenit foarte fluidă. Dorm cu un urs de pluș, nu e chiar ursuleț fiindcă are un metru lungime. Într-o dimineață, chiar în perioada în care eram mai stresată, l-am găsit în poziție fetală. Nu îmi explic cum a putut să ajungă așa. Probabil că eu l-am mișcat în timp ce dormeam și prin jocul întâmplării a ajuns așa. Nu am scris imediat, dar mi-a persistat emoția până când la un moment dat am încercat să o redau.

[Stanescu Valentin]

Amanda, revin cu adâncirea în poezia ta. Fiecare strofă, în vers liber, are cinci versuri. Poate de aici o parte din atracţia mea către ele. Sunt născut sub zodia lui 5 în anul ’50. Destul de des scriu şi eu cu cinci versuri într-o strofă. Timpul ţi-a dat adevărul pe care l-ai adus aici. Eşti fetiţa din corpul unei femei în care ai ales să ajungi aici şi să nu înţelegi ce înseamnă viaţa... Trecerea din lumea astrelor către această lume a fost involuntar în fapt „Trezirea, un act de violență -”. Restul e poezie şi durere!

[Stanescu Valentin]

 

Amanda, sunt cuminte, fără cuvinte. Ce inspiraţie te-a adus în starea de a-mi transmite aşa emoţie pe care nu ştiu de unde să o cuprind? Nu pot cita ceva anume spre întregirea comentariului. Superb.