April

[Stanescu Valentin]

               Umbra mea coboară-n iarba deasă,

          zăboveşte-n vreme de-o secundă,

     aşteptând ca lujerul să iasă

şi din el laleaua cea plăpândă.

 

Soarele-i plăcut, vântul adie,

     norii răsucesc fantasme-n fuior,

          Sufletul se-ncarcă-n flori de poezie

               şi de viaţă plină mi se face dor.

 

          Păsări cuiburi renovează în zori,

     se întorc în plai stoluri de la Sud,

albina sărută chipul unei flori,

 

ochii tăi  zâmbesc prin înţeles subtil,

     dorul lor intens în seară-l aud

          când renaştem plini de forţă în April.

[Denisa Curea-Popa]

Plin fe viață, cu o atmosferă blândă și caldă care ne aduce-n suflet frumusețea micilor momente fragile  de zi cu zi. Prietenesc și comentariul domnului Cicu.

Bucurii!

[Tudor Cicu]

Valentin: Departe de mine să cer cuiva perfecțiune, când abia noi cei trecuți prin poezie de pe vremea școlii respectăm toate astea, dar formele fixe prozodice (ca în cazul sonetului) necesită păstrarea unui ritm prozodic clar (ori troheu ca în cazul primului vers  al tău din strofa 1 (unde accentul cade pe prima silabă), ori iambic unde accentul cade pe a doua silabă ca în versul următor, al doilea, din prima strofă). Era bine dacă ai fi păstrat alternanța aleasă, dar în strofa a doua și restul amesteci ritmul amfibrah (accent pe silaba mediană)  cu cel anapest (abia silaba a treia accentuată), dar și cu cu celelalte două menționate mai sus (în amestec)... nu simți la rostire că muzica versurilor scârțâie?, ca să nu mai spun că nr de silabe al versurilor 10/10 din prima strofă ... alunecă la 10-10-12-11 în a doua strofă. și continuă în terține cu alte lungimi de picior al versurilor. Cere, sau caută de undeva o carte de poezie de Ion Roșioru: un maestru al elidei, ronsetului, catilienei, schaltinienei, sonetului, etc... și verifică, la el, tot ce am zis.  Mulți de la ÎNSEMNE au învățat de la maestrul Roșioru.  

[Stanescu Valentin]

Tudor, pot să-ţi spun pe nume? Îţi mulţumesc pentru trecere şi provocare. Poeziile pe care le scriu, în marea lor majoritate, sunt la prima pană înmuiată în călimara sufletului. Încerc mai jos o variantă care probabil va suna mai bine. Vom vedea, vom auzi!

 

               Umbra mea coboară-n iarba deasă,

          zăboveşte-n vreme de-o secundă,

     aşteptând ca lujerul să iasă

şi din el laleaua cea plăpândă.

 

Soarele-i plăcut, vântul adie,

     fantasme răsar în norii fuior,

            Sufletu-mi coboară-n poezie

                şi de viaţă iar mi se face dor.

 

          Păsări cuiburi renovează în zori,

     revin  în plai pe rând stoluri din Sud,

albinele sărută chip de flori,

 

ochii tăi zâmbesc cu accent subtil,

     dorul lor intens în şoaptă-l aud

          când renaşte-n noi forţa lui April...

 

[Tudor Cicu]

Un sonet–pastel scris ca pentru conservarea memoriei și un realism al observației pe pânza unei clipe. Pentru păstrarea unui ritm al muzicalității versurilor ar fi fost de preferat înlocuirea unor rime cu altele ceva mai sonore (în sensul accentului pe vocala terminală, ca în prima strofă), o spun în spirit constructiv. Importantă e prezența ființei în acest sonet-pastel scris aproape cursiv și limpede.  

[Stanescu Valentin]

Ramona, April ne zâmbeşte ca un copil supărat că nu are jucăria visată... Tremură florile în toată grădina din cauza temperaturii scăzute. Şi noi tremurăm că nu poate zbura albina şi iar mânca fructe din import...

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Ce frumos!