nu

[Stanescu Valentin]

 

nu lăsa să crească-o groapă între inimile noastre

     când te-depărtezi de mine cu un gând de-o clipă scundă

          nu strica tot orizontul câmpului cu flori albastre

                rătăcind prin suflet hăul îndoielii ce abundă

 

nu-ndepărta un zbor de dor strivindu-i aripa c-un semn

     îţi dărui inima grădină în care să-nfloreşti etern

          din lujer trup spre floare gând la fericire te îndemn

                nu alerga voit  în zori spre tot ce-i iluzoriu tern

 

nu am să-ţi cer ce nu-mi poţi da dar am să ţes din tot ce-a fost

     un voal deplin de amintiri de zâmbetul ce ne-a legat

          şi în priviri am să ţi-l pun să-l înţelegi că are rost

               să facem punte între noi să mă auzi când te-am strigat

 

acum acum şi iar acum e timpul zborului de dor

     când îndoiala-n noi s-a stins sub orizont precum o stea

          şi flori de maci ai în obraji sclipind sub cerul fără nor

               grădina inimii fiind lumină din privirea ta.

[Stanescu Valentin]

aDa, mulţumesc pentru tresărire şi emoţia pe care mi-o întorci multiplicată!

 

          când muza este generoasă

     mă plimbă-n codrul de cuvinte

vocale moi aşez pe masă

     într-o poiană de consoane  

          poemului în fac veşminte

 

          m-aşez pe-o bancă să văd cerul

     în jur e numai bucurie

nu vreau să descifrez misterul

     respir privesc şi-mi este bine

          lumii îi dărui  poezie...

[Stanescu Valentin]

Ana-Maria Butuza, mulţumesc pentru semnul de lectură!

 

[Ada Nemescu]

Prima și ultima strofă, desăvârșite, prin candoarea mesajului, ferm dar îndulcit cu iubire...

Titlul, o negație fără echivoc, poartă misterul și magia a ceea ce va urma...

Va urma un... da?

Cu bucuria și emoția citirii unor versuri de dragoste admirabile