Femeie

[Ana-Maria Butuza]

Mi-s cuvintele păsări,
Găunoase, mă apasă-n zbor.
Prin iarna mirării,
Îmi cântă-n cor.

Nebune șiraguri de lacrimi
Se scurg pe hârtia-nvechită,
Inimi bolnave de patimi
Se sting în iubirea rănită.

Femeie, înger și demon,

Tu ești.

Mă naști și m-omori
Într-o clipă.
Cuprinde-mă-n brațele
Tale, povești,
Să-ți fiu pană
În frumoasa aripă.

Rotunde-s secundele
Ce se sparg
Albastre în marea
Cea mare.
Mi te-amintesc
Încă, vag,
Pierdut mă simt
Într-o zare.

Am învățat
Să-nțeleg primăvara
Din iarna
Inimii tale.
Sunt un sloi
Ce tânjește căldura,
Când mă-ngheți
În dalbe petale.

Femeie,
Frumoasă mi-ai fost
Și dragă,
Ca Steaua Polară
M-ai înghețat
Fără rost.
Eu sunt
O veșnică vară.

[Grig Salvan]

Îmi place mult și tema și modul de spunere și prozodia acestui poem de dragoste. O declarație de dragoste originală și tandră, care se citește cu inima. Oarecum deranjante însă, pentru mine cel puțin, ruperile de vers de după primele două strofe „normale”. Poate era mai cursivă lectura dacă versurile rămâneau întregi, „nefracturate” și în următoarele strofe, dar asta e până la urmă opțiunea autorului care urmărește un anume efect vizual prin așezarea cuvintelor în pagină, e doar o părere pur personală. Altfel, o lectură deosebit de plăcută.

[Chris]

frumos omagiu si interesant mod de redare!

[Vasilisia Lazăr]

Frumos, mi-a plăcut.

[gina zaharia]

Cântecul cuvintelor e cel mai puternic. Pe cerul lor se întâmplă fenomenele. 

[petrut dan]

Bine condus până la final, mi-a plăcut succesiunea/gradația, cu drag!

[Mihaela Popa]

îmi place mult aici

"Am învățat
Să-nțeleg primăvara
Din iarna
Inimii tale."

[Ana-Maria Butuza]

Domnule Alexandru, pentru mine, în acest context, este. Vă mulțumesc pentru popas!

[bolache alexandru]

Voi spune doar că găunoase nu este un cuvânt poetic...

[Mihai Katin]

Un lirism  cuprins  intre  doua  poeme ce-si  afla  astfel o  interesanta  alcatuire  in care   gasesc  acest  rar  pasaj    de nobila  inspiratie:

Am învățat
Să-nțeleg primăvara
Din iarna
Inimii tale.

[Stanescu Valentin]

Ana-Maria, uluit fără cuvinte de acest poem subtil mă declar trăind aevea în povestea cea dintâi când fiori răsculători mi-ardeau suflet de copil dar piereau când recea frunte încercam să i-o mângâi...

Felicitări pentru aceste gânduri dar!