Ploaia a sădit în mine

Cu alură de fandango

Vagi refrene cristaline

Din piațetele de mango,

Viața-nchisă într-o palmă

Cum pot s-o recuceresc ?

Într-o zi atât de calmă

Nu vreau decât să zidesc.

Joc de pietre colorate 

Și cioburi de sticlă arse,

Visând la nenumărate 

Vremi de aur, reîntoarse

Iar din șiruri de mătănii

Împletesc rime ciudate,

Versurile, doar corăbii

De maree scufundate

Și mă pierd între eresuri

În oceane de-ntuneric

Să m-apropii de-nțelesuri

Fără teamă de himeric.

Vizualizări: 69

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Monica Pester cu 4 ore în urmă

Pentru că am fost și încă sunt  intr-o stare de vulnerabilitate fizică, nu m-am pututconcentra suficient pentru a metabolizarea pe deplin, la întreaga valoare aprecierile calde și susținerea voastră, a tuturor. Mi-a fost mai ușor să mă aplec asupra creațiilor celorlalți, având de la mulți ce învăța. 

Fericirea pe care mi-o faceți im face  recuperarea mai ușoară

Vă mulțumesc ðin tot sufletul, prieteni !

Poete, d-le Stanescu, Grig, Mihaela, Alex și iubită Lisia

Mă înclin,

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr cu 4 ore în urmă

O Ars Poetica frumoasă, inedită, muzicală, cu înțelesuri adânci.

Comentariu publicat de bolache alexandru cu 11 ore în urmă

Metafore inedite, versuri frumoase...

Comentariu publicat de Mihaela Popa Marţi

o poezie caldă, calmă, plăcută

Comentariu publicat de Grig Salvan pe Noiembrie 24, 2024 la 8:14pm

Orizonturi largi, imagini cu tușe ample, deși versurile sunt scurte, cu economie de mijloace, dar fiecare aduce o surpriză, un mister, un ceva inedit.

Comentariu publicat de petrut dan pe Noiembrie 21, 2024 la 8:36am

Ai început să te simți bine și în genul clasic, oricum cine nu scrie și așa nu este poet, cel puțin asta este părerea unor avizați la care subscriu deși este greu să mai găsești ceva inedit, dar la tine cel puțin nu mă plictisesc și nu am starea că am dat peste poezia bunicilor, te ajută și cultura, cultură care la mulți dintre cei care se zbat astăzi se vede că ''...e minunată, nemaipomenită, dar lipsește cu desăvârșire'' ...Cel mai mult îmi place că nu abuzezi de obșteasca dragoste, nu că aș fi inventat eu roata, dar când găsesc atâtea clișee și banalități despre subiectul în chestiune parcă mi se pare prea mult și când pun doar semn de lectură! Cu drag!

Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Noiembrie 20, 2024 la 9:06pm

 

 

 

Doamnă Monica, de mai multe mii de ere din vremea reptiliană moştenim adânci himere ce ne strâng ca o liană...

 

greu de-ntoarcere-nainte

     ne zidim în tot ce-a fost

          şi petrecem fără minte

               drumul nostru mai anost

 

                mâinele la el ne cheamă

          cu gândul cel luminos

     să ieşim fără de teamă

din drumul cel lunecos...

 

 

Am citit m-am întristat văd că zâmbetul ni-i rar nu-l aducem prin cuvinte aici ca pe-un sincer dar

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zidirea a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog picturile au învățat să învie a lui Ariana Zburlea
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog picturile au învățat să învie a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zidirea a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Zidirea a lui Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără îmbrățișare (poezie scrisă în timpul pandemiei) a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 8 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ninge cu amintiri a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Fără îmbrățișare (poezie scrisă în timpul pandemiei) a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Ninge cu amintiri a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ninge cu amintiri a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și frunzele plâng a utilizatorului Maria Mitea
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog caisa cu pistrui a utilizatorului Mihaela Popa
cu 9 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zidirea a utilizatorului Monica Pester
cu 11 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără îmbrățișare (poezie scrisă în timpul pandemiei) a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 12 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ninge cu amintiri a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 12 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când scrii, a utilizatorului Maria Mitea
cu 15 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut fotografia lui bolache alexandru
cu 17 ore în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea
cu 18 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor