cel mai greu am învățat cum să nu-mi mai fie dor de acasă
am împlinit un număr de ani
un număr de așteptări
sau nu
în totul ăsta îndepărtat
sentimentul de tot și toate de început și sfârșit
hoț de suflet cuvântul
miracol
stă cuminte pe raft
pe un fir de memorie
am învățat
cum se dezvață sau cum se întâmplă deodată
cine cât când sunt eu cea adevărată
nu cine ce cum am fost învățată să fiu
și mușc din viață ca dintr-o caisă zemoasă cu pistrui
Adaugă un comentariu
La mulți ani, româncuțo! Minunat poem! Dorul de țară e ca dorul de mamă. Nu se vindecă cu nimic.
mulțumesc frumos Augusta!
titlul induce imediat imaginea parfumata si dulce :)) foarte frumos!
mulțumesc pentru revenire, Maria! Da, nimic nu e "ca acasă" oricât de tare ne amăgim prin alte părți.
Comentariu publicat de Mihaela Popa Luni
Mulțumesc frumos, Maria! Da, sunt lucruri care par atât de simple "acasă" și care aici îmi lipsesc tare de tot. Nici nu îmi închipuiam cât de mult îmi va lipsi "sufletul românesc".
Mihaela, este adevărat, când plecăm subestimăm profunzimea din noi, ... visăm și uităm de toate, ... aici am recunoscut și eu adâncimea din mine ” sufletul românesc” este mult m adânc decât un ocean, și mult m solid decât un munte, ... este ceva de care nu-ți poți da seama cu adevărat ce este dacă nu te înstrăinezi de el și măcar câtuși de puțin, ... este o scânteie care nu te lasă să mori printre străini ...
Copiii s-au născut aici, fiul are 23 de ani, cunoaște sufletul românesc prin noi, câțiva prieteni, mica comunitate din care am făcut parte în primii 5 ani, câteva vizite în România la bunici, și Moldova, muzică, unele filme, ... Într-o zi a venit la mine și mi-a spus ” îmi pare atât de rău că aici nu este tradiție, cultură așa cum este în România. Mamă aici, ca tânăr, nu ai pe ce pune mâna, ceva solid, lipsește ceva temeinic … ” - atunci m-am gândit oare cine vorbește, este el, s-au străbunii din ele vorbesc cu mine ... a fost o revelație. Numai atunci am înțeles cum totul se păstrează în noi și generațiile care vin, și ajungem să trăim o vreme când ne căutăm rădăcinile ... Când eram copil, unii săteni plecați prin lume la bătrânețe se întorceau în sat la casa părintească, iar noi cei tineri ne minunam și ziceam ” oare de ce se întorc, ce au pierdut aici, nu e nimic bun în sat, :) ca acuma eu să am același vis. Sufletul vrea acolo unde are rădăcinile. Doar așa simțim cu adevărat că aparținem.
Alex, mulțumesc frumos!
Monica, mulțumesc frumos!
domnule Valentin Stănescu, interesant comentariul, vă mulțumesc!
Nikol, mulțumesc frumos!
Cel mai greu se învață dorul de acasă... Timpul aduce cu sine schimbări și deodată când ne privim în oglindă suntem cu totul și cu totul altcineva. Frumoasă și metafora vieții ca fiind o caisă cu pistrui!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE