Tărâmul stelelor vii

[Ada Nemescu]

Motto: O stea trandafirie în ochi îți lăcrima  - Arthur Rimbaud

Apune vremea iubirilor naive?

Aprins, aprins  e ochiul minții

În ștreangul bietelor uitări

O iudă-și socotește-arginții

 

Dintr-un decor în care zburdă sfinții

Se-aud lin valurile vechilor mări

Măcinând nisipuri cu dinții...

Sfintelor catedrale, risipitelor gări

 

Arde în mine lumina pe-ntuneric

Sunt propriul actor în temnița din trup

Dorințe-n viața veșnică erup

 

Iubirile naive sunt jocuri vii. Himeric

e visul meu în zbor cu îngerii, feeric...

Ce urlă luna-n dinți de lup. Plecată de-aș fi!

[Vasilisia Lazăr]

Poate pentru a nu fi dus în eroare cititorul (vezi că trei persoane l-au identificat ca fiind sonet), ar trebui să delimitezi un pic altfel strofele. Esența, mesajul rămân, totuși eu cred că ritmul ar trebui puțin revăzut. Dar e numai părerea mea. 

Cu drag!

[Ada Nemescu]

Te așteptam, Grig. Mai exact așteptam comentariul totdeauna elaborat. Cunoștințele temeinice de filozofie și alte minunate abilități (în esență, omul bun) se recunosc în fraze construite asumat. Când spun acest lucru, mă refer la comentariile (pe care le vânez) și la textele prietenilor noștri de pe site. 

Sunt adevărate antinomiile dintre iubire și ură, naivitate și luciditate, angelic și demonic, de  aici nevoia din final: Plecată de-aș fi!

mulțumiri, aDa

[Ada Nemescu]

Lisia, apreciez comentariul tău mustind de sfaturi. 

Nu am plecat cu gândul la un sonet, așa a curs, finalul e neprevăzut, dar așa am simțit.

Promit, însă, că voi reveni pe text.

Mulțumiri, aDa

[Ada Nemescu]

Dacă domnul Mihai Katin s-a oprit să mă citească, mai apoi să aleagă o strofă preferată, chiar să găsească o magie  fiolosofica  ce radiaza  precum  un  apus   de care  nu  te  poti   desprinde...

sunt onorată!

aDa

[Ada Nemescu]

Denisa, apreciez nu doar popasul, citirea, sfaturile discrete, ci faptul că tu selectezi părțile bune, chiar le potențezi.

Tocmai pentru că mă cunoști (cum spui) înțelegi că eu stric forma în favoarea trăirilor. Și am păcate și mai mari :))

aDa

[Ada Nemescu]

Dragă domnule Valentin Stănescu, mi-ați comentat nu doar în rime, dar cu înțeles. Mulțumiri, aDa

[Grig Salvan]

Încă din titlu am fost atras de „stelele vii”, ceva ce-mi amintește de crezul meu de copil, cum că stelele sunt ființe vii, tremurând în frigul cosmic :)

Poemul, înțeleg că din punct de vedere al construcției ai vrut să fie mai liber, mai neîncorsetat de prozodia strictă, e o tendință modernă între versul alb și cel strict clasic, o opțiune liberă a autorului, până la urmă. Tematic, sunt interesante antinomiile dintre iubire și ură, naivitate și luciditate, angelic și demonic. Cel puțin strofa a doua e magică:

„Dintr-un decor în care zburdă sfinții

Se-aud lin valurile vechilor mări

Măcinând nisipuri cu dinții...

Sfintelor catedrale, risipitelor gări”

Îmi place exclamația finală „Plecată de-aș fi!”, ce-mi amintește de un vers trist din ultimele poeme ale lui Nichita „Plecat dintre ele!”

[Vasilisia Lazăr]

Cred că se dorește un fel de sonet modern, dar chiar și așa, tot are nevoie de o schemă de rime și un anume ritm. Chiar și versul liber cere un ritm interior. Ideea îmi place, dar forma... Încă nu înțeleg exact ce s-a dorit să fie. Poate că ar trebui să mai revezi puțin textul. 

[Mihai Katin]

Apune vremea iubirilor naive?

Aprins, aprins  e ochiul minții

În ștreangul bietelor uitări

O iudă-și socotește-arginții   acest  catren  este  al   unei   stari   poetice   ce  si-a  gasit   intruparea  in sonet  ,eu   il  prefer  pentru   acea   magie  fiolosofica  ce radiaza  precum  un  apus   de care  nu  te  poti   desprinde...

cu  pretuire!

 

[Denisa Curea-Popa]

Eu îmi pot imagina un tărâm de basm de fiecare dată când te citesc, chiar dacă urlă luna. Citesc și iau frumosul. Cei avizati vor spune mai multe. 

Cu prețuire