Tărâmul stelelor vii

[Ada Nemescu]

Motto: O stea trandafirie în ochi îți lăcrima  - Arthur Rimbaud

Apune vremea iubirilor naive?

Aprins, aprins  e ochiul minții

În ștreangul bietelor uitări

O iudă-și socotește-arginții

 

Măcinând nisipuri cu dinții

Se tânguie valurile vechilor mări

Într-un decor în care zburdă sfinții

Sfintelor catedrale, risipitelor gări

 

În visul meu, un zbor cu îngeri copii

Iubirile naive sunt jocuri vii. Himeric

Ce urlă luna-n dinți de lup. Plecată de-aș fi!

Mă urmărește-un ochi verzui și sferic.

 

Îmi arde-n vintre lumina pe-ntuneric

Sunt propriul actor în temnița din trup

Mă răscolește, tainic, un râs ciudat, homeric

Dorințe-n viața veșnică erup.

[Ada Nemescu]

Denisa, apreciez nu doar popasul, citirea, sfaturile discrete, ci faptul că tu selectezi părțile bune, chiar le potențezi.

Tocmai pentru că mă cunoști (cum spui) înțelegi că eu stric forma în favoarea trăirilor. Și am păcate și mai mari :))

aDa

[Ada Nemescu]

Dragă domnule Valentin Stănescu, mi-ați comentat nu doar în rime, dar cu înțeles. Mulțumiri, aDa

[Grig Salvan]

Încă din titlu am fost atras de „stelele vii”, ceva ce-mi amintește de crezul meu de copil, cum că stelele sunt ființe vii, tremurând în frigul cosmic :)

Poemul, înțeleg că din punct de vedere al construcției ai vrut să fie mai liber, mai neîncorsetat de prozodia strictă, e o tendință modernă între versul alb și cel strict clasic, o opțiune liberă a autorului, până la urmă. Tematic, sunt interesante antinomiile dintre iubire și ură, naivitate și luciditate, angelic și demonic. Cel puțin strofa a doua e magică:

„Dintr-un decor în care zburdă sfinții

Se-aud lin valurile vechilor mări

Măcinând nisipuri cu dinții...

Sfintelor catedrale, risipitelor gări”

Îmi place exclamația finală „Plecată de-aș fi!”, ce-mi amintește de un vers trist din ultimele poeme ale lui Nichita „Plecat dintre ele!”

[Vasilisia Lazăr]

Cred că se dorește un fel de sonet modern, dar chiar și așa, tot are nevoie de o schemă de rime și un anume ritm. Chiar și versul liber cere un ritm interior. Ideea îmi place, dar forma... Încă nu înțeleg exact ce s-a dorit să fie. Poate că ar trebui să mai revezi puțin textul. 

[Mihai Katin]

Apune vremea iubirilor naive?

Aprins, aprins  e ochiul minții

În ștreangul bietelor uitări

O iudă-și socotește-arginții   acest  catren  este  al   unei   stari   poetice   ce  si-a  gasit   intruparea  in sonet  ,eu   il  prefer  pentru   acea   magie  fiolosofica  ce radiaza  precum  un  apus   de care  nu  te  poti   desprinde...

cu  pretuire!

 

[Denisa Curea-Popa]

Eu îmi pot imagina un tărâm de basm de fiecare dată când te citesc, chiar dacă urlă luna. Citesc și iau frumosul. Cei avizati vor spune mai multe. 

Cu prețuire 

[Stanescu Valentin]

aDa, cea de noapte, ai trecut la fapte… în ţinutul pe care îl ştii ’’ Tărâmul stelelor vii’’.