când facem dragoste cu televizorul pornit

[Ariana Zburlea]

fiecare sărut e calculat pe secundar
unul tu, unul eu.
pijamalele noastre, așa de pure
că tușim de la atâta detergent
liniștea lumii ne înfundă urechile
pescărușii se-aud ca niște unde radio slabe

suntem două blocuri șterse
pe care se proiectează neoanele
până și ziua, odată cu soarele
ne leagă o singură sârmă de rufe
eu le întind uscate, tu arunci găleți de apă
și uneori, ne învie câte un cutremur
care pare să ne apropie un pic mai mult
și toți oamenii din noi stau pe scări
așteptându-l, că-s amatori de pericol.

închid pleoapele, de frigul razelor
în care plutesc fulgii de praf
de frigul prenumelui tău atât de comun
întârziind orice nuanță de intimitate

la știri, o crimă pasională.
o tânără a fost găsită într-un lac de sânge uscat

noi suntem norocoși
că nu ne-am tăia reciproc
nici măcar unghiile

[gina zaharia]

Când poezezi de-ale cotidianului:)))

Văd singurătatea răsfățându-se în fotoliu (îi plac bârfele, ori... noile evenimente). Lângă ea, o altă singurătate robotește ceva. Nu pare interesant (ce robotește singurătatea a doua zic:))) ), s-au mai văzut de-asta. 

Vin și eu într-un colț de suflet, eu, cititorul. Fac ochii mari. Parcă aș întreba: mereu când apare cutremurul acela, chiar „toți oamenii din noi stau pe scări/așteptându-l, că-s amatori de pericol”? Îmi răspund singură: sigur, sigur!

Îmi trag un scaun și te ascult. La televizorul vieții. Ești minunată!

Îmi place poezia ta. Mult!